x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NUNTĂ REGALĂ: Prinţul George şi prinţesa Charlotte vor avea roluri importante la nunta unchiului lor

NUNTĂ REGALĂ: Prinţul George şi prinţesa Charlotte vor avea roluri importante la nunta unchiului lor

17 Mai 2018   •   15:23
NUNTĂ REGALĂ: Prinţul George şi prinţesa Charlotte vor avea roluri importante la nunta unchiului lor

Prinţul George şi Prinţesa Charlotte vor avea roluri importante la nunta regală a prinţului Harry cu Meghan Markle. Cu doar trei zile înainte de eveniment, Palatul Kensington a anunţat că nepoata şi nepotul prinţului Harry vor face parte dintre cei zece copii - şase fete şi patru băieţi - care vor alcătui alaiul miresei, notează Press Association. 

George (4 ani) şi Charlotte (3 ani) au deja experienţă într-un astfel de rol, cei doi făcând parte din alaiul miresei şi la nunta Pippei Middleton, sora mai mică a ducesei de Cambridge, în 2017. 

Dintre fetiţele care vor compune alaiul lui Meghan fac parte şi finele lui Harry, Zalie Warren (doi ani) şi Florence van Cutsem (trei ani), finele lui Meghan, surorile Remi şi Rylan Litt, în vârstă de şase şi, respectiv, şapte ani, şi Ivy Mulroney, în vârstă de patru ani. 

În ceea ce priveşte pajii, George se va afla în compania finului lui Harry, Jasper Dyer, în vârstă de şase ani, şi a fraţilor gemeni, Brian şi John Mulroney, în vârstă de şapte ani. 

Prin alegerea lui Jasper, Harry a dorit astfel să îşi arate aprecierea faţă de fostul său mentor şi prieten apropiat Mark Dyer, în timp ce Meghan a dorit să îşi exprime recunoştinţa faţă de una dintre prietenele sale apropiate, stilista Jessica Mulroney, alegând ca fiii ei gemeni să facă parte din alaiul său. 

Dyer a fost o figură fraternă protectoare pentru Harry în anii 1990 şi începutul anilor 2000, atunci când prinţul, aflat la vârsta adolescenţei, încerca să treacă peste moartea sale, Diana, prinţesă de Wales. 

În ceea ce o priveşte pe Mulroney, aceasta este căsătorită cu Ben Mulroney, fiul fostului prim ministru canadian Brian Mulroney, şi a fost fotografiată sosind pe Aeroportul Heathrow, împreună cu familia sa, marţi noaptea. 

Zalie Warren este fiica lui Jake Warren, fiul consilierului Reginei pentru curse, John Warren, şi a soţiei sale, Zoe. 

Palatul Kensington a anunţat deja că Meghan Markle nu va avea domnişoară de onoare, deoarece nu a dorit să aleagă doar o singură persoană din grupul său de prietene apropiate.AGERPRES

×