x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O celulă a reţelei teroriste Stat Islamic a fost destructurată în Maroc

O celulă a reţelei teroriste Stat Islamic a fost destructurată în Maroc

14 Sep 2021   •   22:20
O celulă a reţelei teroriste Stat Islamic a fost destructurată în Maroc

Autorităţile din Maroc au anunţat, marţi, destructurarea unei celule a reţelei teroriste Stat Islamic, arestând trei militanţi acuzaţi că pregăteau comiterea de atentate, informează cotidianul Le Figaro.

Cei trei suspecţi, cu vârstele de 21, 27 şi 37 de ani, au fost arestaţi în oraşul Errachidia, situat în sudul Marocului.

"Indivizii plănuiau comiterea unor crime teroriste", inclusiv asupra unor oficiali, a comunicat Biroul Central pentru Investigaţii Judiciare din Maroc.

La domiciliile suspecţilor au fost găsite uniforme paramilitare şi materiale de propagandă islamistă.

"Cei trei indivizi deţineau materiale digitale despre atacuri sinucigaşe şi alte crime comise de reţeaua teroristă Stat Islamic (Daesh)", au transmis autorităţile marocane.

Mediafax

×
Subiecte în articol: maroc stat islamic