x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă înfrângere pentru Trump în Justiție

O nouă înfrângere pentru Trump în Justiție

02 Ian 2021   •   09:23
O nouă înfrângere pentru Trump în Justiție

Departamentul Justiţiei i-a cerut unui judecător federal să respingă o acţiune juridică introdusă de un reprezentant al Camerei Republicane, care urmărea să permită vicepreşedintelui american, Mike Pence, anularea rezultatului alegerilor prezidenţiale câştigate de Joe Biden, atunci când Congresul SUA se va reuni săptămâna viitoare pentru a oficializa votul Colegiului electoral, scrie lapresse.ca.

În calitate de preşedinte al Senatului, Mike Pence va superviza miercuri şedinţa. Este rolul său protocolar de a declara învingătorul în alegeri. În decembrie, Colegiul electoral a confirmat victoria candidatului democrat cu un vot de 306 la 232. Multiplele tentative judiciare ale taberei Trump de a răsturna acest rezultat au eşuat.

Acţiunea juridică cere tribunalului să recurgă la o lege din 1887, care precizează modul în care Congresul se ocupă de numărarea voturilor. Acțiunea afirmă că vicepreşedintele "poate exercita autoritatea exclusivă şi singura dispoziţie pentru a stabili voturile electorale care trebuie luate în considerare pentru un stat dat".

În lipsa unor elemente concrete pentru a spijini acuzaţiile de "fraudă masivă" la alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, cele peste 50 de plângeri depuse de aliaţii lui Donald Trump pe întreg teritoriul Statelor Unite au fost respinse în aproape toate tribunalele sau abandonate.

 

×