x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama:"Dacă nu votaţi, îi daţi votul lui Trump"

Obama:"Dacă nu votaţi, îi daţi votul lui Trump"

29 Sep 2016   •   06:40
Obama:"Dacă nu votaţi, îi daţi votul lui Trump"

Preşedintele SUA, Barack Obama, a lansat un apel americanilor să se mobilizeze în favoarea fostului său secretar de stat Hillary Clinton, subliniind că a rămâne depate de urne în 8 noiembrie ar însemna să-l aducă la putere pe magnatul imobiliar Donald Trump, care "nu are calităţile necesare" acestui post, relatează AFP.

"Dacă nu votaţi, îi daţi votul lui Trump", a lansat preşedintele american într-un interviu în cadrul emisiunii "Steve Harvey Morning Show", difuzată miercuri.

"Dacă votaţi pentru candidatul unui partid care nu are nicio şansă să câştige, este un vot pentru Trump", a mai spus el, făcând aluzie la Gary Johnson (Partidul Libertarian) şi Jill Stein (Partidul Verzilor).

Unii susţinători ai lui Bernie Sanders, care a suscitat o spectaculoasă mobilizare în cursul alegerilor primare democrate înainte de a pierde în final în faţa lui Hillary Clinton, sunt tentaţi să voteze în favoarea candidatei ecologiste care apără ferm idei de stânga.

"Tot ceea ce am realizat noi în opt ani este în joc în cursul acestor alegeri", a afirmat Obama, încercând să-i mobilizeze pe cei care l-au ales în două rânduri şi care, în sondaje, manifestă puţin entuziasm faţă de fostul secretar de stat, considerată prea calculată şi nesinceră.

"Nu vreau să rămâneţi acasă gândindu-vă că este mai puţin important decât în 2008 sau în 2012", a mai spus primul preşedinte de culoare american, avertizând împotriva lui Donald Trump, un candidat care "nu stăpâneşte datele esenţiale pe care trebuie să le cunoască dacă vreţi să fie preşedinte al SUA". www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: barack obama Donald Trump