x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Omicron: Israelul interzice de miercuri călătoriile şi spre SUA, Canada şi alte opt ţări

Omicron: Israelul interzice de miercuri călătoriile şi spre SUA, Canada şi alte opt ţări

21 Dec 2021   •   18:30
Omicron: Israelul interzice de miercuri călătoriile şi spre SUA, Canada şi alte opt ţări

Autoritatile din Israelul au anunţat marţi că a inclus Statele Unite şi alte câteva ţări pe lista roşie de circa 50 de state spre care sunt interzise călătoriile, o decizie prin care se urmăreşte limitarea răspândirii variantei Omicron a coronavirusului, transmite AFP.

O comisie parlamentară a aprobat propunerea Ministerului Sănătăţii de a le interzice israelienilor să călătorească în SUA, dar şi în Canada, printre alte ţări, a declarat purtătoarea de cuvânt a comisiei, Ronit Gal, într-un comunicat.

Restricţiile vor intra în vigoare de miercuri şi vor fi valabile până la 29 decembrie, la fel ca pentru celelalte ţări deja incluse pe lista roşie, printre care Marea Britanie, Franţa şi majoritatea statelor africane.

Restul ţărilor incluse marţi pe lista roşie sunt Belgia, Elveţia, Germania, Italia, Maroc, Portugalia, Turcia şi Ungaria.

Aceste măsuri îi vizează, mai ales în cazul Statelor Unite, pe sutele de mii de israelieni care au dublă cetăţenie.

Străinii nerezidenţi în Israel au interdicţie de intrare pe teritoriul ţării, fără excepţie. Cetăţenii şi rezidenţii israelieni care se află într-o ţară înscrisă recent pe lista roşie vor trebui să intre în izolare timp de o săptămână după revenirea în ţară.

Prim-ministrul Naftali Bennett a apărat recent aceste restricţii de călătorie ca fiind necesare spre a se evita un nou lockdown.

În Israel au fost depistate până acum aproape 830 de cazuri de infectare cu varianta Omicron, printre care 480 ale unor călători intraţi pe teritoriul israelian.

Peste 4,1 milioane de locuitori ai Israelului au primit trei doze de vaccin împotriva COVID-19. Israelul a început şi vaccinarea copiilor de la 5 la 11 ani.

×
Subiecte în articol: omicron Israel