x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Organizaţia Statul Islamic foloseşte copii în atentate sinucigaşe (ONU)

Organizaţia Statul Islamic foloseşte copii în atentate sinucigaşe (ONU)

de Agerpres    |    08 Sep 2014   •   20:00
Organizaţia Statul Islamic foloseşte copii în atentate sinucigaşe (ONU)

Un număr de 700 de copii au fost ucişi sau mutilaţi în Irak de la începutul anului, dintre care unii au fost folosiţi în atentate sinucigaşe de către jihadişti ai organizaţiei Statul Islamic (SI), a anunţat luni Leila Zerrougui, reprezentant special al ONU pentru copii şi conflicte armate.

Adresându-se Consiliului de Securitate al ONU în cursul unei dezbateri pe acest dosar, Zerrougui a făcut referire la recrutarea de copii-soldaţi de către "miliţii aliate guvernului irakian" şi care luptă împotriva SI.

"Jihadiştii folosesc băieţi în vârstă de abia 13 ani pentru a transporta arme, pentru a păzi locuri strategice şi pentru a aresta civili. Alţi copii participă la atentate sinucigaşe", a declarat ea, menţionând că "numeroşi copii" au fost arestaţi de guvernul irakian în luna iulie şi de atunci nu se cunoaşte locul detenţiei.

"Sunt consternată de dispreţul total pentru viaţa umană de care a dat dovadă Statul Islamic în cursul avansării rapide în Siria şi Irak", a declarat Zerrougui.

×
Subiecte în articol: statul islamic atentat sinucigas