x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul European, îngrijorat de gradul înalt al corupției din Ungaria

Parlamentul European, îngrijorat de gradul înalt al corupției din Ungaria

25 Apr 2018   •   13:01
Parlamentul European, îngrijorat de gradul înalt al corupției din Ungaria
Sursa foto: Foto: MTI

Un proiect de raport aprobat miercuri de Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European atrage atenţia asupra situaţiei 'grave' privind corupţia în Ungaria, relatează agenţia ungară de presă MTI. 

Conform proiectului de opinie, "nivelul actual al corupţiei şi lipsa transparenţei şi a răspunderii în privinţa finanţelor publice afectează fondurile Uniunii Europene în Ungaria". 

Acest lucru ar putea afecta valorile centrale ale Uniunii Europene, ceea ce ar justifica procedura declanşării Articolului 7 din Tratatul UE, care ar duce în final la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul blocului comunitar, se mai menţionează în proiectul de raport. 

Documentul Comisiei pentru control bugetar (CONT) este un răspuns la o solicitare de opinie din partea Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a PE, care pregăteşte un raport mai amplu despre situaţia din Ungaria.

AGERPRES

×