x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pistoale estoniene contra Rusiei

Pistoale estoniene contra Rusiei

08 Iul 2020   •   17:30
Pistoale estoniene contra Rusiei

Estonia a trimis marţi Ucrainei 2400 de pistoale Makarov, destinate armatei, pentru lupta contra rebelilor pro-ruşi, a anunțat DPA.

„Agresiunea continuă a Rusiei în Crimeea şi în estul Ucrainei este inacceptabilă şi are un impact mai larg asupra securităţii întregii Europe”, a declarat ministrul estonian al Apărării, Juri Luik. „Prin acest transport ne sprijinim aliatul aflat în război de şase ani”, a spus el, adăugând că „trebuie restabilite suveranitatea şi integritatea teritorială” ale Ucrainei. Pistoalele semiautomate Makarov, model sovietic, sunt o armă standard pentru militarii și polițiștii din toată fosta URSS. Luptele dintre militarii ucraineni şi grupările rebele din estul ţării au făcut circa 13.000 de victime în ultimii şase ani. Conflictul s-a declanşat după ce preşedintele pro-rus Viktor Ianukovici a pierdut puterea la Kiev.

×