x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Politicianul erou de la Londra. Acoperit de sange, a fost fotografiat in timp ce resuscita o victima a atacului

Politicianul erou de la Londra. Acoperit de sange, a fost fotografiat in timp ce resuscita o victima a atacului

23 Mar 2017   •   08:06
Politicianul erou de la Londra. Acoperit de sange, a fost fotografiat in timp ce resuscita o victima a atacului

Deputatul conservator Tobias Ellwood, un fost militar, a încercat să-i salveze viaţa ofiţerului de poliţie care a fost înjunghiat la poarta parlamentului britanic de autorul atacului de miercuri de la Londra, transmite DPA, care citează The Telegraph şi alte media.

"Am încercat să-i opresc hemoragia şi i-am făcut respiraţie gură la gură aşteptând sosirea medicilor, dar cred că pierduse prea mult sânge", a povestit parlamentarul, fotografiat în plin masaj cardiac, cu sânge pe faţă şi haine, relatează şi AFP.

"Avea mai multe răni, sub braţ şi în spate", a explicat Ellwood, potrivit The Sun.

Deputatul Tobias Ellwood şi-a pierdut el însuşi un frate în atentatul cu bombă din Bali, din anul 2002.

Numărul celor decedaţi în atacul de miercuri de la Londra a crescut la cinci, printre care atacatorul şi un poliţist, iar circa 40 de persoane au fost rănite, a anunţat poliţia britanică, preluată de agenţiile internaţionale de presă.

Mark Rowley, comandantul unităţii anti-terorism, într-o declaraţie în faţa Scotland Yard, a precizat că ofiţerul de poliţie decedat se numea Keith Palmer şi avea 48 de ani, relevă DPA. www.agerpres.ro

 

×
Subiecte în articol: Tobias Ellwood atac londra