x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia: Zeci de mii de persoane au luat parte la un 'Marş pentru libertate' organizat de Opoziţie

Polonia: Zeci de mii de persoane au luat parte la un 'Marş pentru libertate' organizat de Opoziţie

06 Mai 2017   •   18:30
Polonia: Zeci de mii de persoane au luat parte la un 'Marş pentru libertate' organizat de Opoziţie

Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă sâmbătă la Varşovia pentru "apărarea libertăţii" ameninţate, în opinia lor, de puterea conservatoare naţionalistă a lui Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS) aflat la guvernare, relatează AFP. 

"Vrem o Polonie democrată, proeuropeană, demnă, care caută în Uniunea Europeană prieteni şi parteneri, nu inamici", a declarat în faţa manifestanţilor Grzegorz Schetyna, liderul principalului partidul de opoziţie, Platforma Civică (PO), de centru. 

Reprezentanţi ai altor partide de opoziţie, sindicate ale profesorilor şi reprezentanţi de la diferite autorităţi locale s-au alăturat acestui 'Marş al libertăţii' organizat de PO. 

Acest partid, conform unui sondaj de la sfârşitul lunii aprilie, i-a depăşit pe conservatori în intenţiile de vot, cu 31% la 29%, pentru prima dată de la alegerile din octombrie 2015. 

Manifestanţii s-au adunat în faţa Primăriei din Varşovia, după care au parcurs 2,5 km, lungimea arterei principale a centrului capitalei Poloniei, până la Piaţa Constituţiei. 

Conform Primăriei din Varşovia, condusă de Platforma Civică, 70.000 de persoane s-au alăturat marşului. Conform poliţiei, manifestanţii ar fi fost în număr de 9.000. 

Numeroşi manifestanţi au purtat drapelul Poloniei, dar şi steagul Uniunii Europene. 

"Noi înţelegem noţiunea de libertate diferit decât Kaczynski sau decât Erdogan, Putin sau Lukaşenko", preşedinţii turc, rus şi belarus acuzaţi de derivă autoritară, a declarat Jacek Jaskowiak, primarul oraşului Poznan, din vestul Poloniei. 

"Vom păstra şi apăra această libertate", a insistat el. 

Într-un discurs la Szczecin (nord-vest) chiar înainte de manifestaţia de la Varşovia, Jaroslaw Kaczynski, liderul PiS, a dat asigurări că "libertatea este prezentă (în Polonia) în toate dimensiunile practice în ţările democratice". 

"Participanţii la acest marş merg pe contrasens", a adăugat el. 

Manifestaţia este o reacţie la o serie de legi şi demersuri ale conservatorilor care au vizat Tribunalul Constituţional, sistemul de justiţie, democraţia locală, educaţia, mediul, sistemul public, mass-media şi alte instituţii democratice, care au stârnit îngrijorarea Uniunii Europene. 

Comisia Europeană a atenţionat în mod repetat actualul guvern polonez, afirmând că unele dintre reformele sale aduc atingere statului de drept.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Polonia mars pentru libertate