x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO Povestea ultimului reparator de umbrele al Europei

VIDEO Povestea ultimului reparator de umbrele al Europei

20 Feb 2018   •   07:30
VIDEO Povestea ultimului reparator de umbrele al Europei

Puţini oameni se întreabă ce se întâmplă cu umbrelele stricate. Majoritatea le aruncă la gunoi imediat ce nu mai pot fi folosite. Un francez vine însă cu soluţia: poate repara orice umbrelă produsă în ziua de astăzi. E o meserie pe care şi-a ales-o în urmă cu aproape 14 ani şi pe care speră să o poată lăsa moşternire.

 

Thierry Millet povesteşte cu mândrie despre meseria sa. Francezul e ultimul reparator de umbrele din Europa şi ţine ca la ochii din cap la micul său magazin din inima Parisului. "Când oamenii află cu ce mă ocup, spun că repar, cu siguranţă, doar umbrelele scumpe. Eu le spun că nu, repar orice model de umbrelă", spune meseriasul.

Bărbatul recunoaste cu tristeţe că trăim într-o lume în care consumul face legea. Aproape tot ceea ce cumpărăm e făcut pentru a fi folosit o perioadă scurtă şi apoi aruncat. Tocmai de aceea, meseria sa pare desprinsă din secolul trecut.

De altfel, aproximativ 500 de milioane de umbrele sunt aruncate în fiecare an la gunoi, pe întreaga planetă. Adică suficient metal pentru a ridica, de la zero, aproape 10 Turnuri Eiffel. De aceea, Thierry e convins că meseria lui contribuie, într-o mică măsură, la visul său de a crea o lume mai bună.

"Vin oameni din Sydney sau Melbourne care au umbrele stricate în bagaj. Cam atât de departe poţi merge. E în partea cealaltă a planetei", continua Therry.

Tuturor celor care îi calcă pragul, francezul le dă acelaşi sfat: investiţi într-o umbrelă de calitate şi nu cumpăraţi una nouă de fiecare dată când cea veche se strică. OBSERVATOR

Repara umbrele

 

 

×