x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Predicatorul Fethullah Gulen, încrezător că SUA nu-l vor extrăda în Turcia

Predicatorul Fethullah Gulen, încrezător că SUA nu-l vor extrăda în Turcia

29 Iul 2016   •   13:29
Predicatorul Fethullah Gulen, încrezător că SUA nu-l vor extrăda în Turcia

Predicatorul musulman Fethullah Gulen, acuzat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat eşuate din această lună din Turcia, a declarat într-un interviu publicat vineri de cotidianul italian Corriere della Sera că este încrezător că Washingtonul nu-l va preda Ankarei, transmite DPA.

'Este foarte clar că această solicitare este motivată politic şi sunt încrezător că faptele vor dovedi acest lucru. Am denunţat în repetate rânduri tentativa de lovitură de stat şi am respins foarte ferm orice implicare în aceasta', a spus Gulen.

Intervievat în refugiul său rural din statul american Pennsylvania, unde s-a autoexilat, Gulen a remarcat că, până în prezent, SUA nu au confirmat că ar fi primit vreo cerere de extrădare din partea Turciei. 'Nu sunt îngrijorat şi voi coopera cu autorităţile americane', a adăugat el.

Gulen a fost un susţinător de cursă lungă a lui Erdogan, dar relaţiile dintre cei doi s-au rupt pe fondul unor dispute interne în ultimii câţiva ani, comentează DPA. În interviul pentru Corriere della Sera, Gulen a spus că preşedintelui turc i s-a suit puterea la cap.

'Se pare că, după ce a stat la putere prea mult timp, preşedintele Erdogan şi partidul său suferă de intoxicaţia cu putere. Înţeleg acum că le-am acordat prea multă încredere. Regret că am crezut că sunt sinceri în ceea ce au promis să facă', a spus Gulen.

Predicatorul musulman, în vârstă de 75 de ani, a insistat că nu are nimic de-a face cu puciul ratat din 15-16 iulie în care şi-au pierdut viaţa peste 260 de oameni şi care a declanşat un răspuns dur din partea lui Erdogan şi a aliaţilor săi. Circa 66.000 de funcţionari civili au fost suspendaţi şi peste 8.100 de oameni au fost arestaţi.

'Dacă oamenii care îmi citesc lucrările, îmi ascultă predicile sau împărtăşesc viziunea mea despre lume au fost implicaţi în lovitura de stat, atunci aceasta ar reprezenta o trădare a valorilor mele fundamentale', a insistat Gulen.

El a confirmat sprijinul său pentru aderarea Turciei la UE, ale cărei negocieri riscă să fie suspendate de Bruxelles dacă Erdogan va reintroduce în cele din urmă pedeapsa cu moartea în Turcia. 'Cred că aderarea Turciei la UE este cea mai bună cale pentru a ne asigura că Turcia rămâne o ţară democratică şi că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt protejate. Europa are pârghii pentru a influenţa Turcia într-o manieră pozitivă', a insistat Gulen.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Fethullah Gulen recep tayyip erdogan