x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Chinei vizitează Tibetul

Președintele Chinei vizitează Tibetul

23 Iul 2021   •   10:04
Președintele Chinei vizitează Tibetul

Pentru prima oară după 31 de ani un președinte chinez vizitează Tibetul. Liderul de la Beijing, Xi Jinping, a ajuns în localitatea Nyingchi, aflată în sud-estul regiunii autonome, scrie AFP.

Vizita se desfășoară la 70 de ani după invadarea Tibetului de către China comunistă.

Înainte de actualul șef al statului, doar președintele Jiang Zemin a mai vizitat regiunea, în 1990. 

Xi Jinping a mai fost în Tibet înainte de a deveni președinte, în 2011, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a "eliberării paşnice" a Tibetului. Atunci era vicepreşedinte.

Acum el a salutat o mulţime îmbrăcată în costume tradiţionale, fluturând drapelul Chinei, la coborârea din avion. Ierii s-a deplasat cu trenul spre capitala Tibetului, Lhasa.

Autoritățle de la Beijing au investit semnificativ în regiune după revoltele anti-chineze din 2008 pentru a atenua influența liderului spiritual Dalai Lama, aflat în exil, în Himalaya, din 1959. Însă opoziția nu a  dispărut, un călugări budiști dându-și foc în semn de protest. 

 

×
Subiecte în articol: tibet China Xi Jinping