x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul bărbat transgender care a născut un bebeluş în Finlanda generează controverse

Primul bărbat transgender care a născut un bebeluş în Finlanda generează controverse

04 Apr 2018   •   21:20
Primul bărbat transgender care a născut un bebeluş în Finlanda generează controverse

Un finlandez, bărbat în documentele de stare civilă, dar care s-a născut femeie, a devenit primul transgender din această ţară care a dus la termen o sarcină şi a născut, a anunţat miercuri presa locală, declanşând numeroase controverse, întrucât persoanele din Finlanda care vor să îşi schimbe sexul sunt obligate prin lege să fie sterile, informează AFP. 

"Bebeluşul cântărea aproape 4 kilograme şi măsura 53 de centimetri" la naştere, în urmă cu 15 zile, a declarat pentru Lannen Media această persoană transgender, a cărei identitate nu a fost dezvăluită. 

Bărbatul, care are aproximativ 30 de ani, şi-a schimbat sexul, legal, în 2015, după mai mulţi ani de tratament cu testosteron. El a decis însă să anuleze operaţia chirurgicală de schimbare de sex, care ar fi finalizat tranziţia sa fizică, înainte de a încerca să aibă un copil cu soţul său. 

În virtutea legii finlandeze, o persoană este obligată să dovedească faptul că este sterilă înainte de a putea în mod legal să îşi schimbe sexul. În practică, însă, centrele de îngrijiri medicale consideră că pacienţii lor transgender sunt de facto sterili după ce au suportat tratamente îndelungate cu testosteron. 

Dacă terapia cu hormoni este suspendată, persoana respectivă poate să devină din nou fertilă, aşa cum s-a întâmplat în cazul acestei naşteri excepţionale. 

"Vreau eu oare ca societatea să îmi dicteze ce pot să fac cu corpul meu şi cu viaţa mea? Nimic nu poate să mă oprească. Sunt un om liber", a declarat în timpul sarcinii acest bărbat transgender într-un interviu acordat celui mai mare cotidian finlandez, Helsingin Sanomat. 

Finlanda este singura ţară scandinavă ce impune persoanelor care vor să îşi schimbe sexul să fie sterile, fapt care a generat critici aprinse în ultimii ani din partea organizaţiilor de apărare a drepturilor omului. 

Tânărul tată de familie, care locuieşte în regiunea oraşului Helsinki, a obţinut concediu de paternitate. AGERPRES

×