x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste masive în Spania împotriva violului

Proteste masive în Spania împotriva violului

27 Apr 2018   •   12:01
Proteste masive în Spania împotriva violului
Sursa foto: Richard Potts

Mii de persoane au protestat pe străzile din Spania, după ce un tribunal a achitat cinci bărbați acuzați că au violat o tănără în timpul festivalului taurilor din Pamplona, scrie BBC.

Protestatarii au umplut centre din mai multe orașe strigând ”Rușine! Rușine” și ”Nu înseamnă nu”.

Cei cinci au fost condamnați la nouă ani de închisoare pentru agresiune sexuală, însă mulți au văzut sentința ca fiind prea blândă.

Atât acuzații, cât și victima au spus că vor face apel împotriva verdictului.

Cei cinci au filmat atacul, care a avut loc în timpul festivalului San Fermin din Pamplona în iulie 2016.

Victima în vârstă de 18 ani a stârnit un protest național.

Potrivit legii din Spania, acuzațiile de abuz sexual diferă de cele de viol, în condițiile în care cel din urmă implică violență și intimidare.

Procurorii au cerut sentințe de peste 20 de ani. Cu toate acestea, un judecător a afirmat că bărbații ar trebui achitați de toate acuzațiile, cu excepția faptului că au furat telefonul victimei.

 

×
Subiecte în articol: Spania proteste viol