x close

Protestele violente continuă în Tunisia

0
10 Ian 2018 - 16:46

O persoană a murit, 50 de polițiști au fost răniți și peste 200 de persoane au fost arestat în două nopți de proteste violente în Tunisia; proteste conduse de furia legată de creșterea prețurilor, rezultat al măsurilor de austeritate, scrie The Guardian.

Forțe armate și polițiști au fost trimiși în mai multe orașe în timpul nopții, inclusiv în Tebourba, aflată la 30 de kilometri de capitală, unde sute de tineri au ieșit în stradă după funeraliile unui bărbat de 45 de ani, care a murit în protestele de luni seară.

Polițiștii au insistat asupra faptului că nu ei l-au ucis pe bărbat, care avea o condiție respiratorie cronică, potrivit afirmațiilor acestora. Rezultatele autopsiei nu au fost făcute publice.

Protestele au izbucnit după ce activiștii și politicienii au anunțat creșterea TVA-ului și introducerea contribuțiilor sociale la începutul anului, după implementare noului buget.

În timp ce Tunisia este percepută ca fiind singurul succes din rândul popoarelor unde au avut loc revoltele din primăvara arabă, aceasta a avut de atunci nouă guverne, însă nici unul nu a reușit să abordeze problemele economice aflate în creștere.

Europa este îngrijorată de instabilitatea din Tunisia, deoarece șansele mici de angajare au forțat mulți tineri să părăsească țara. Numărul bărcilor cu migranți care au ajuns în Italia a crescut, în timp ce Tunisia a produs un număr mare de recrutanți pentru Statul Islamic.

Citeşte mai multe despre:   tunisia,   tva,   proteste violente,   contributii sociale

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Un adolescent britanic a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru că a piratat contul unui ex-şef al CIA

Un adolescent britanic a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru că a piratat contul unui ex-şef al CIA
Un adolescent britanic care a reuşit să pirateze conturile unor înalţi responsabili americani, inclusiv pe cel al fostului director al CIA John Brennan, a fost condamnat vineri la Londra la doi ani de detenţie...

Gazprom vrea să pună capăt contractelor cu Ucraina la un tribunal de arbitraj

Gazprom vrea să pună capăt contractelor cu Ucraina la un tribunal de arbitraj
Grupul rus Gazprom a anunţat vineri că a depus o solicitare la un tribunal internaţional de arbitraj în care cere terminarea contractelor de furnizare şi tranzit de gaze naturale încheiate cu Ucraina,...

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis sâmbătă şi duminică între Poiana Braşov şi Râşnov

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis sâmbătă şi duminică între Poiana Braşov şi Râşnov
Traficul rutier va fi închis sâmbătă şi duminică pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov (3 km), pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Raliu în Coastă, informează...

Accident rutier deosebit de grav la Tâncăbeşti. Șapte victime din care două încarcerate

Accident rutier deosebit de grav la Tâncăbeşti. Șapte victime din care două încarcerate
Galerie Foto Un accident rutier grav a avut loc vineri la Tâncăbeşti, pe sensul spre Bucureşti, în el fiind implicate trei autoturisme, a anunţat Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Conform sursei citate, cauza...

Irakul a reluat plata compensaţiilor către Kuweit pentru Războiul din Golf

Irakul a reluat plata compensaţiilor către Kuweit pentru Războiul din Golf
Irakul a reluat vineri plata compensaţiilor către Kuweit pentru distrugerea câmpurilor petrolifere şi instalaţiilor petroliere din această ţară în timpul Războiului din Golf din 1990-1991, a anunţat...

Antrenorii Martha şi Bela Karolyi se apără după afacerea Nassar

Antrenorii Martha şi Bela Karolyi se apără după afacerea Nassar
Soţii Martha şi Bela Karolyi, emblematicii antrenori din gimnastica americană, au asigurat într-un interviu acordat unui canal de televiziune că nu au fost la curent cu acţiunile fostului medic al echipei...

Siria: Transport secret la Tartus; nave ruseşti - descărcate sub un ecran de fum

Siria: Transport secret la Tartus; nave ruseşti - descărcate sub un ecran de fum
Mai multe nave cargo ruseşti au intrat în portul sirian din Tartus, unde se află o bază navală rusă, fiind descărcate sub un ecran de fum de acoperire, informează vineri News.com.au şi unele media...

Parlamentul turc a aprobat organizarea de alegeri anticipate pe 24 iunie

Parlamentul turc a aprobat organizarea de alegeri anticipate pe 24 iunie
Parlamentul Turciei a aprobat vineri organizarea de alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale pe 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan...

Teheranul avertizează că va riposta dacă Washingtonul se retrage din acordul privind programul nuclear iranian

Teheranul avertizează că va riposta dacă Washingtonul se retrage din acordul privind programul nuclear iranian
Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a afirmat vineri că Teheranul are în vedere o varietate de contramăsuri dacă Washingtonul decide să se retragă din acordul privind programul nuclear iranian...

Băsescu: Un neisprăvit din Teleorman a făcut praf şi pulbere 60 de ani de diplomaţie consistentă şi inteligentă în Orientul Apropiat

Băsescu: Un neisprăvit din Teleorman a făcut praf şi pulbere 60 de ani de diplomaţie consistentă şi inteligentă în Orientul Apropiat
Fostul preşedinte Traian Băsescu atrage atenţia că decizia mutării Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim este una cu efecte capitale în politica externă a ţării şi spune că liderul PSD, Liviu Dragnea,...

Charles îi va succeda reginei Elisabeta a II-a la şefia Commonwealth-ului

Charles îi va succeda reginei Elisabeta a II-a la şefia Commonwealth-ului
Şefii de guverne din Commonwealth au căzut de acord vineri ca prinţul Charles să îi succeadă mamei sale, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la conducerea Commonwealth-ului, relatează mass-media...

Deficit! NATO rămâne fără avioanele gigant Antonov 124 din Rusia

Deficit! NATO rămâne fără avioanele gigant Antonov 124 din Rusia
NATO și UE nu vor mai avea la dispoziție avioanele de mare capacitate Antonov 124-100 utilizate pentru transporturi strategice. Compania Volga-Nipru a anunțat că nu mai participă după încheierea contractului, la...

Avertisment de la salvamontiști! Risc însemnat de avalanşă la peste 2.000 de metri altitudine

Avertisment de la salvamontiști! Risc însemnat de avalanşă la peste 2.000 de metri altitudine
Meteorologii au anunţat risc însemnat de producere de avalanşe la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, unde zăpada măsoară 171 de centimetri. Risc însemnat...

Deutsche Bank recunoaște că a transferat din greşeală 28 de miliarde de euro

Deutsche Bank recunoaște că a transferat din greşeală 28 de miliarde de euro
Deutsche Bank, cea mai mare bancă comercială din Germania, a recunoscut vineri că a transferat din greşeală 28 de miliarde de euro în cursul unei operaţii de rutină, o sumă mai mare decât...

Brexit blocat: Lorzii mențin Marea Britanie în UE

Brexit blocat: Lorzii mențin Marea Britanie în UE
Guvernul condus de Theresa May a primit o lovitură năucitoare în Camera Lorzilor, care a votat un amendament ce lasă ușa deschisă pentru menținerea Marii Britanii în uniunea vamală europeană, chiar după...
Serviciul de email marketing furnizat de