Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deși, teoretic, nu sunt lideri pe viață, realitatea politică sugerează că mandatul extins al lui Xi Jinping și, începând din această săptămână, cel al lui Vladimir Putin îi vor menține pe cei doi pe o perioadă nedeterminată la conducerea regimurilor totalitare pe care le-au acaparat, pe măsură ce superputerile lor câștigă pe zi ce trece tot mai multă influență internațională. Mai mult, după ce și-au consolidat controlul politic acasă, deseori prin măsuri represive, Xi și Putin par să fi devenit tovarăși la cataramă, dezvoltând un parteneriat periculos, îndreptat contra celei de-a treia superputeri mondiale, SUA, care își alege liderul la fiecare patru ani.
Președintele rus a semnat săptămâna aceasta o lege care îi dă dreptul să rămână la putere până în 2036. Putin, în vârstă de 68 de ani, aflat deja la putere de mai bine de două decenii – mai mult decât oricare alt lider al Kremlinului, de la dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin până acum -, a forțat încă de anul trecut un vot constituțional pentru a putea să candideze din nou în alegerile prezidențiale din 2024, atunci când expiră actualul său mandat de șase ani. Între timp, Putin a dat undă verde reprimării sistematice a disidenței contra președinției sale, care a culminat cu arestarea principalului contestatar al Kremlinului, Alexei Navalnîi, în luna ianuarie, la întoarcerea acestuia din Germania, unde s-a aflat în comă după o încercare de asasinat pusă la cale, după toate probabilitățile, tot de către Moscova. La mai puțin de 6.000 de kilometri distanță, la Beijing, Xi, venit la putere în 2012, a impus un control și mai sever pe o scenă politică și așa foarte represivă, construindu-și rapid imaginea unuia dintre cei mai cei mai puternici lideri ai națiunii sale din ultimele șapte decenii de conducere ale Partidului Comunist din China, care au debutat cu regimul brutal al lui Mao Zedong. Sub conducerea lui Xi, guvernul a redus la tăcere și a întemnițat intelectuali, activiști pentru drepturile omului și adversari politici, a reprimat opoziția din Hong Kong și nu a ezitat să folosească forțele de securitate pentru a înăbuși orice manifestație în favoarea minorităților oprimate în provincia Xinjiang, Tibet sau în Mongolia Interioară. Concomitent, Xi i-a tras pe linie moartă pe toți rivalii politici, criticii săi au ajuns la închisoare, iar Partidul Comunist și-a întărit controlul asupra informațiilor. Consolidarea constantă a puterii lui Xi a dus în cele din urmă, în 2018, la eliminarea limitării termenelor mandatelor prezidențiale în China, distrugând astfel o convenție stabilită de partid pentru a preveni repetarea abuzurilor provocate de conducerea dictatorială a lui Mao. Xi și-a telegrafiat apoi intenția de a rămâne la putere, rupând tradiția președinților de a indica un succesor preferat. De altfel, un lider politic care a încercat să preia acest rol, Sun Zhengcai, a fost înlăturat de la putere în 2017 și condamnat la închisoare pe viață pe baza unor acuzații de corupție.
Cartea naționalistă
Atât Putin, cât și Xi au exploatat de-a lungul timpului sentimentele naționaliste, sfidând ostentativ Occidentul. După anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, rata de aprobare a lui Putin în rândul conaționalilor săi a crescut la aproape 90%, scăzând apoi dramatic, din cauza deteriorării economiei și a nepopularei reforme a pensiilor. Putin a căutat să contrabalanseze ulterior eșecurile din țară printr-o politică externă agresivă, aducând rapid relațiile Rusiei cu SUA și Occidentul la cel mai scăzut nivel de la terminarea Războiului Rece. Moscova a fost acuzată în ultimii ani de amestec în alegerile organizate de alte state, de lansarea de atacuri cibernetice asupra unor instituții și obiective strategice străine, de încercări de asasinare a opozanților săi și de sprijin militar acordat unor dictatori internaționali. La rândul ei, deși mult mai puțin ostentativă în relația cu Occidentul, cu care a evitat să se confrunte în mod deschis, China a fost angrenată în ultimii ani într-un război economic și tehnologic început de către administrația Trump. Concomitent, în ultimele luni, ambițiile naționaliste ale lui Xi în Marea Chinei de Sud și Taiwan, precum și numeroasele acuzații ale Occidentului pe tema abuzurilor comise de Beijing în privința drepturilor omului în Xinjiang și Hong Kong au dus la deteriorarea galopantă a relațiilor dintre Beijing și o coaliție ad-hoc formată de noua administrație de la Washington cu aliații săi occidentali.
Alianță de interes
După ce a fost de acord cu afirmația că Putin este un „criminal”, iar principalii săi colaboratori pe probleme de securitate națională au desființat Beijingul într-o serie de subiecte internaționale, Joe Biden pare să fi declarat război, în același timp, rușilor și chinezilor. Mai mult, coaliția occidentală formată de Biden imediat după instalarea sa la Casa Albă a produs deja primele sancțiuni contra Chinei și Rusiei, pe care le-a aruncat una în brațele alteia, într-o alianță până nu de mult imposibil de imaginat. Și, pe măsură ce sancțiunile internaționale se adună, Rusia își extinde legăturile cu China, recenta vizită a șefului diplomației de la Moscova la Beijing fiind ultimul exemplu al alianței gândite de cele două superputeri, care de-a lungul istoriei nu au avut prea mare încredere una în cealaltă. Acum însă, tatonările din ultimii ani privind o alianță permanentă par să capete o formă tot mai serioasă, pe măsură ce Putin și Xi au dezvoltat o relație foarte strânsă, la nivel personal. Încă din 2018, Putin făcea clătite cu președintele Xi la Vladivostok, în timp ce soldații chinezi se alăturau contingentelor de 300.000 de ruși, participând la cel mai mare exercițiu militar organizat de Rusia de la sfârșitul Războiului Rece. Mai mult, în ultimii ani, Rusia a devenit tot mai legată de economia chineză, în special după sancționarea sa în urma anexării Crimeei. Companiile chineze au furnizat Moscovei tehnologia necesară pentru proiecte majore de infrastructură, cum ar fi rețelele de energie din Crimeea, și au redirecționat fluxul de capital pentru a-i ajuta pe rușii sancționați să evite interdicțiile impuse de Occident. Deși produsul său intern brut este eclipsat de cel al Chinei, și Rusia joacă un rol crucial în această relație, fiind cel de-al doilea cel mai mare furnizor de petrol pentru chinezi, la foarte mică distanță de Arabia Saudită.
Pericole, la orizont
În condițiile în care economia rusă se bazează în principal pe exportul de petrol și gaze, atât sancțiunile, cât și fluctuațiile de pe piețele internaționale au deteriorat serios nivelul de trai în Rusia, în pofida alianței sale tot mai strânse cu China. Nemulțumirea populară față de Putin și stilul său autoritar de conducere se accentuează pe zi ce trece, punând în pericol intențiile actualului președinte de a rămâne cât mai mult la putere. La rândul lui, Xi trebuie să găsească o cale de a satisface ambițiile mai tinerilor politicieni chinezi, care și-ar putea simți carierele lipsite de perspectivă, în eventualitatea unei conduceri pe viață a actualului lider. Concomitent, Xi trebuie să demonstreze că regimul său extins nu va duce la excesele din perioada lui Mao, în special cele din timpul Revoluției Culturale, între 1966 și 1976.
Deocamdată, Vladimir Putin și Xi Jinping par lideri pe viață, iar alianța dintre ei provoacă îngrijorare nu doar în rândul Occidentului, ci și al propriilor conaționali, care anticipează două dictaturi tot mai feroce.
