x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Remaniere guvernamentală în Polonia: O parte din miniştri, schimbaţi

Remaniere guvernamentală în Polonia: O parte din miniştri, schimbaţi

09 Ian 2018   •   14:52
Remaniere guvernamentală în Polonia: O parte din miniştri, schimbaţi

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a demis mai mulţi miniştri marţi, în condiţiile în care Varşovia încearcă să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Uniunea Europeană, după ce Bruxellesul a acuzat-o de subminarea normelor statului de drept.

 

Printre miniştrii demişi figurează şi doi grei ai guvernului conservator polonez, respectiv ministrul apărării Antoni Macierewicz şi titularul de la Externe, Witold Waszczykowski. La aparare a fost pus fostul ministru de interne Mariusz Blaszczak, iar în funcţia de şef al diplomaţiei a fost numit ministrul adjunct de externe Jacek Czaputowicz. Noii titulari  au depus jurământul într-o ceremonie la care a asistat doar preşedintele ţării, conform presei de la Varşovia.

Această remaniere intervine în timp ce premierul Mateusz Morawiecki, de o lună în funcţie, încearcă să amelioreze relaţiilor tensionate între Varşovia şi Comisia Europeană şi urmează să se deplaseze marţi seara la Bruxelles pentru a se întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Preocupată de evoluţia statului de drept în Polonia, în special de reformele controversate în domeniul justiţiei, Comisia a declanşat o procedură fără precedent împotriva Varşoviei ce poate să meargă până la suspendarea dreptului de vot al acesteia în cadrul UE.

Majoritatea dintre cei demişi au cunoscut probleme importante în exercitarea funcţiilor lor. De exemplu, Macierewicz, fost opozant anticomunist, orator carismatic şi susţinut de o parte a electoratului conservator, dar şi un personaj controversat din cauza declaraţiilor sale surprinzătoare. El a intrat în conflict aproape deschis cu preşedintele Andrzej Duda din cauza unor diferenţe profunde în ceea ce priveşte reforma forţelor armate.

Şeful diplomaţiei Witold Waszczykowski s-a confruntat cu realegerea fostului premier liberal Donald Tusk la preşedinţia Consiliului European, unde Polonia a fost singura ţară care a votat împotrivă. În plus, relaţiile Poloniei cu Franţa şi Germania s-au tensionat de asemenea. AGERPRES.

×
Subiecte în articol: Polonia remaniere