x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Restricții pentru persoanele nevaccinate în mai multe provincii din China

Restricții pentru persoanele nevaccinate în mai multe provincii din China

20 Iul 2021   •   10:00
Restricții pentru persoanele nevaccinate în mai multe provincii din China

Unele zone din China vor interzice persoanelor nevaccinate accesul în şcoli, spitale, supermarketuri şi alte locuri publice, până la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, informează Insider.

12 din cele 22 de provincii din China au anunţat noi restricţii pentru persoanele nevaccinate. Alte locuri în care se vor impune restricţii sunt sălile de sport, hotelurile, cafenelele, benzinăriile şi băncile, deşi lista exactă variază de la o regiune la alta.

Vaccinarea este „datoria şi obligaţia fiecărui cetăţean”, a avertizat un consiliu local, care a scos în evidenţă situaţia pandemică „severă şi complicată” din alte ţări.

În oraşul Luzhou din provincia Sichuan, de exemplu, persoanele nevaccinate trebuie să lase datele personale şi de contact când intră în astfel de locuri publice.

În provincia Henan, agenţiile guvernamentale nu vor mai plăti angajaţii care nu se vor vaccina, potrivit presei locale.

Anunţurile au fost făcute doar la nivel local până acum. Beijingul încă nu a declarat vaccinarea obligatorie la nivel naţional. Dar noile restricţii sunt în concordanţă cu presiunea Chinei de a atinge o rată de vaccinare de 80%.

China a anunţat că a produs până acum 1,4 miliarde de doze de vaccin, aproape suficiente pentru a oferi întregii populaţii o singură doză, deşi nu este clar câte persoane au fost imunizate complet. Cele mai utilizate vaccinuri sunt cele de la producătorii locali Sinovac sau Sinopharm.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: restrictii persoane nevaccinate