x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ruud Lubbers, fost premier al Olandei, a murit

Ruud Lubbers, fost premier al Olandei, a murit

15 Feb 2018   •   07:25
Ruud Lubbers, fost premier al Olandei, a murit

Fostul prim-ministru olandez Ruud Lubbers a decedat miercuri, la vârsta de 78 de ani, a anunţat guvernul Olandei

 

Politicianul creştin-democrat, care a condus guvernul olandez în anii '80 şi la începutul anilor '90, iar ulterior a deţinut funcţia de înalt comisar al ONU pentru refugiaţi, a murit în locuinţa lui „în prezenţa soţiei şi a copiilor săi”, menţionează declaraţia citată.

Premierul olandez Mark Rutte a afirmat că ţara sa a „pierdut un om de stat de anvergură internaţională”.

Considerat a fi omologul ideologic olandez al premierului britanic Margaret Thatcher, Lubbers a tăiat cheltuielile pentru programele de asistenţă socială, sub sloganul „mai multă piaţă, mai puţină guvernare”. Antena 3

×
Subiecte în articol: olanda premier deces