x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Meteoriţii observaţi pe cerul SUA, la începutul lunii, erau de fapt rămăşiţele unui satelit de spionaj rusesc, spun experţii

Meteoriţii observaţi pe cerul SUA, la începutul lunii, erau de fapt rămăşiţele unui satelit de spionaj rusesc, spun experţii

19 Sep 2014   •   10:38
Meteoriţii observaţi pe cerul SUA, la începutul lunii, erau de fapt rămăşiţele unui satelit de spionaj rusesc, spun experţii

Dârele incandescente care au luminat cerul SUA, la începutul acestei luni, provocând un val de raportări potrivit cărora are loc o cădere de meteoriţi, erau de fapt rămăşiţele unui satelit de spionaj rusesc care s-a prăbuşit în Munţii Stâncoşi din vestul Americii de Nord, spun experţii civili.

Pe 2 septembrie, la ora locală 10:30, 38 de persoane din statele Colorado şi Wyoming au anunţat că au văzut "cei mai strălucitori şi lenţi meteoriţi".

Alte raportări ale aceluiaşi eveniment au avut loc şi în statele Montana, New Mexico şi Dakota de Sud.

Mike Hankey, de la Societatea Americană de studiere a Meteoriţilor, spune că un meteorit ar fi căzut mult mai repede, fenomenul fiind, cel mai probabil, un satelit artificial care s-a prăbuşit.

Analistul aerospaţial american Charles Vick, spune că cel mai plauzibil "candidat" ar fi satelitul se spionaj rusesc Cosmos 2495, dotat cu aparatură foto, care a fost plasat pe orbită în luna mai.

"Ruşii urmăresc să vadă dacă în SUA există mişcări de trupe, de echipament, de avioane, nave, tancuri etc. Cam aceleaşi lucruri pe care le urmăresc şi sateliţii noştri de spionaj", a declarat John Pike, un expert independent american.

Autorităţile SUA nu au comentat incidentul.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia a negat însă faptele, afirmând că nu s-a întâmplat "nimic neplanificat" cu satelitul.

"Nu pot decât să ghicesc în ce stare erau reprezentanţii aşa-zisei Societăţi Americane de studiere a Meteoriţilor când au luat nişte luminiţe din cer drept un satelit de spionaj rusesc", a adăugat purtătorul de cuvânt. 

×