x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandal uriaș în Israel. Un fost ministru, acuzat de spionaj în favoarea Iranului

Scandal uriaș în Israel. Un fost ministru, acuzat de spionaj în favoarea Iranului

18 Iun 2018   •   20:20
Scandal uriaș în Israel. Un fost ministru, acuzat de spionaj în favoarea Iranului

Autorităţile israeliene au arestat şi inculpat un fost ministru acuzat de spionaj în favoarea Iranului, a anunţat luni serviciul de securitate Shin Bet, transmite agenţia dpa. 

Gonen Segev a fost ministru al energiei între anii 1995 şi 1996. El a căzut ulterior în dizgraţie după ce în anul 2005 a fost condamnat pentru contrabandă cu 32.000 de pastile de ecstasy învelite în ciocolată. 

Potrivit serviciului Shin Bet, Segev a fost recrutat de ofiţeri de informaţii iranieni în anul 2012 la ambasada Iranului din Nigeria. El ar fi încercat să pună în contact cetăţeni israelieni din sectoarele securităţii naţionale şi relaţiilor externe cu agenţi iranieni ce activau sub acoperirea de 'oameni de afaceri inocenţi'. 

Shin Bet îl mai acuză pe fostul ministru că a încercat să transmită agenţilor iranieni informaţii despre piaţa energetică a Israelului, centre de interes pentru sectorul securităţii naţionale, precum şi date despre oficiali din politică şi instituţiile de siguranţă naţională. 

Este totuşi neclar ce informaţii ar fi putut el să transmită în mod concret, dat fiind că relaţiile sale în Israelul erau limitate. 

Gonen Segev, care s-a stabilit în Nigeria, a fost transferat în Israel în luna mai la cererea autorităţilor israeliene, după ce Guineea Ecuatorială i-a refuzat intrarea în această ţară din cauza condamnării sale din anul 2005. 

Fostul ministru este bănuit că a comunicat cu agenţii iranieni printr-un sistem de mesagerie criptată şi ar fi fost de două ori în Iran pentru întâlniri. 

Biroul procurorului din districtul Ierusalim l-a inculpat vineri pentru transmitere de informaţii unui stat inamic. Dar detaliile cazului rămân strict secrete, iar avocatul Gonen Segev susţine că actul de acuzare 'descrie un tablou diferit' de cel regăsit în declaraţia publicat de Shin Bet.AGERPRES

×