x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statuia lui Harry Truman, la un pas să fie vandalizată

Statuia lui Harry Truman, la un pas să fie vandalizată

16 Apr 2018   •   16:57
Statuia lui Harry Truman, la un pas să fie vandalizată

Statuia celui de-al 33-lea preşedinte american, Harry Truman, din Atena a fost ţinta unui atac al unui grup de tineri manifestanţi, apropiat de partidul comunist grec KKE, care a protestat împotriva recentelor lovituri occidentale împotriva Siriei, potrivit poliţiei, informează France Presse şi Reuters. 

În timp ce aproape 700 de persoane, potrivit poliţiei, mărşăluiau în centrul Atenei, scandând sloganuri antiamericane şi îndreptându-se spre ambasada SUA, un grup de 50 de tineri a ieşit din rând şi au încercat să dea jos cu o funie statuia lui Truman de pe postament, situată în apropiere de centrul oraşului. În incident a fost implicat grupul de studenţi Mas, apropiat de KKE. 

Scutierii au intervenit imediat pentru a-i dispersa pe protestatari, recurgând la gaze lacrimogene. 

Ridicată în anii 1960 în cartierul Pangrati, la mai puţin de un kilometru de parlament, statuia lui Harry Truman a devenit ţinta simbolică a sentimentului antiamerican în Grecia, a cărui recrudescenţă s-a produs mai ales după lovitura de stat a coloneilor în 1967, întrucât se consideră că a fost susţinută de CIA. 

Statuia a fost vandalizată în repetate rânduri în cadrul unor manifestaţii şi a fost atacată de cel puţin două ori cu bombe. 

În 1997 a fost din nou vandalizată, dar a fost restaurată doi ani mai târziu, înaintea vizitei preşedintelui american de atunci, Bill Clinton, care a prezentat la Atena scuzele ţării sale pentru ingerinţa americană în politica greacă. 

Sâmbătă, aproximativ 800 de persoane, potrivit poliţiei, au manifestat la Atena la apelul KKE, la câteva ore după anunţarea loviturilor aeriene executate de către SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva Siriei, decise în urma presupusului atac cu arme chimice la Douma, în apropiere de Damasc, la 7 aprilie, atac atribuit de către Occident regimului sirian. AGERPRES

×