x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Administraţia Trump institue noi reguli pentru statele incluse în Programul Visa Waiver

SUA: Administraţia Trump institue noi reguli pentru statele incluse în Programul Visa Waiver

15 Dec 2017   •   20:33
SUA: Administraţia Trump institue noi reguli pentru statele incluse în Programul Visa Waiver

Administraţia americană a instituit vineri noi cerinţe pentru cele 38 de ţări incluse în Programul Visa Waiver (VWP), printre modificări figurând obligaţia acestor ţări de a folosi informaţii ale contraterorismului american pentru controlul călătorilor, transmite Reuters, citând oficiali americani.


Programul Visa Waiver le permite cetăţenilor din 38 de state, majoritatea din Europa, să călătorească în SUA fără viză pentru o perioadă de cel mult 90 de zile. Ei au totuşi obligaţia de a obţine o aşa-numită autorizaţie de călătorie pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite.

Preşedintele Donald Trump încearcă, invocând motive de securitate, să înăsprească în diferite moduri reglementările pentru persoanele care vor să viziteze SUA ori să locuiască în această ţară.

Printre modificările aduse de vineri VWP, care se vor aplica tuturor statelor incluse în program, se află şi aceea că aceste ţări vor trebui să folosească informaţii furnizate de SUA pentru a-i verifica pe călătorii care le traversează graniţele venind din state terţe. Multe state din VWP fac deja acest lucru, a precizat un oficial al administraţiei americane.

De asemenea, ţărilor ai căror cetăţeni depăşesc durata autorizată de şedere pe teritoriul SUA într-un procent relativ ridicat li se va cere să întreprindă campanii publice de conştientizare asupra consecinţelor unor astfel de depăşiri, spun oficialii. Una din sancţiuni este aceea că persoanele care depăşesc durata de şedere nu vor mai putea călători fără viză în SUA.

Pragul procentual de persoane care depăşesc perioada de şedere de la care se va activa cerinţa desfăşurării unor campanii de informare publică este de 2%, precizează oficialii.

În anul fiscal 2016, dintre statele incluse în programul Visa Waiver, Grecia, Ungaria, San Marino şi Portugalia au avut rate mai mari de 2%, potrivit unui raport al Departamentului pentru Securitate Internă. Media pentru statele din VWP este de 0,68%, mai mică decât cea pentru ţările non-VWP - exceptând Canada şi Mexicul - de 2,07%, indică acelaşi raport.

Membri ai Congresului american au exprimat îngrijorări cu privire la riscurile de securitate generate de depăşirea duratei autorizate de şedere în SUA.

Statele Unite vor începe de asemenea evaluarea ţărilor din VWP referitor la garanţiile cu privire la 'ameninţările din interior' de pe aeroporturile lor, în special pe acelea care au curse directe spre SUA.

Obiectivul este de a 'se asigura că angajaţii aeroporturilor, lucrătorii aviatici şi alţii nu sunt corupţi şi nu sunt recrutaţi pentru a prezenta o ameninţare pentru aeronave, mai ales acelea care se îndreaptă spre SUA', a precizat un oficial american.AGERPRES

×