x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: CNN câștigă „Fake News”

SUA: CNN câștigă „Fake News”

19 Ian 2018   •   09:50
SUA: CNN câștigă „Fake News”

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat, joi, câştigătorii mult anticipatelor premii „Fake News” („Știri False”), primele „distincții” fiind acordate postului CNN, cu cele mai multe menţionări, dar și cotidianului „The New York Times”, informează site-ul cotidianului „The Independent”, citat de Agerpres.

Între cei menţionați pe lista „laureaților” a fost Paul Krugman, editorialistul publicației „The New York Times”, care a scris că preluarea președinției de către Trump va provoca daune importante economiei din SUA. Trump l-a acuzat, de asemenea, pe un reporter de  la „ABC News”, care a relatat, în mod eronat, că preşedintele SUA l-a îndemnat pe consilierul său de Securitate, Michael Flynn, să intre în contact cu persoane din Rusia, în perioada alegerilor electorale. Reporterul „ABC News” a fost de altfel suspendat o perioadă şi, ulterior, mutat la un alt proiect de televiziune. Alte publicaţii menţionate au fost „Time” şi „Newsweek”. „Time”pentru că a publicat un articol care susţinea că Trump ar fi mutat o statuetă a lui Martin Luther King Jr. din Biroul Oval, iar „Newsweek” pentru că au relatat că Prima Doamnă a Poloniei nu ar fi dat mâna cu preşedintele SUA, în timpul unei vizite.

 

 

×
Subiecte în articol: fake news