x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA şi Rusia au ajuns la cuțite  

SUA şi Rusia au ajuns la cuțite  

14 Iun 2019   •   10:40
SUA şi Rusia au ajuns la cuțite  

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că relaţiile dintre Moscova şi Washington se înrăutăţesc în continuare, precizând, într-un interviu difuzat joi, că actuala administraţie a SUA a impus zeci de sancţiuni Rusiei, scrie Reuters.

Putin a făcut această declaraţie înainte de summit-ul G20 din Japonia, care va avea loc la sfârşitul acestei luni şi în cadrul căruia ar urma să se întâlnească cu preşedintele Donald Trump. Relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt tensionate de multe probleme, de la dosarul sirian până la cel ucrainean, precum şi de acuzaţiile de interferenţă rusească în politica americană, pe care Moscova le neagă. „Relaţiile noastre merg în jos, din rău în mai rău”, a declarat Putin pentru postul de televiziune „Mir”. „Actuala administraţie a aprobat, în opinia mea, zeci de decizii privind sancţiuni împotriva Rusiei în ultimii ani”, a adăugat el. Putin a comparat, prin contrastat, relaţia tulbure a Moscovei cu Washingtonul cu ceea ce el a descris drept „legătura înfloritoare” cu China, o prietenie strategică profundă care i-a alarmat pe unii politicieni din SUA. Trump a declarat miercuri jurnaliştilor că se va întâlni cu Putin, la summitul G20 din Japonia, dar Kremlinul a anunţat cu o zi înainte că nu există încă discuţii privind detaliile acestei întrevederi. El a mai spus că speră ca SUA să aibă „o relaţie minunată cu Rusia”, dar a anunţat desfăşurarea a 1.000 de militari americani în Polonia, pas considerat un demers pentru a descuraja o potenţială agresiune a Rusiei.

Trump a adăugat că ia în calcul sancţiuni asupra proiectului de gazoduct „Nord Stream 2”, în care sunt implicate Rusia și Germania.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin