x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Summitul UE | Macron avertizează că nu ar fi bine ca Germania să se "autoizoleze"

Summitul UE | Macron avertizează că nu ar fi bine ca Germania să se "autoizoleze"

20 Oct 2022   •   20:15
Summitul UE | Macron avertizează că nu ar fi bine ca Germania să se "autoizoleze"

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avertizat, joi seară, cu ocazia summitului Consiliului European, că nu ar fi bine ca Germania să se "autoizoleze" în cadrul Uniunii Europene, în contextul disputelor în materie de energie şi apărare.

"Nu este bine nici pentru Germania, nici pentru Europa ca Germania să se autoizoleze. Este important să existe propuneri care să se bucure de un consens larg şi care să fie aprobate în unanimitate", a declarat Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Parisien, referindu-se la disputele bilaterale privind proiecte ale Uniunii Europene.

Emmanuel Macron a avut o scurtă întâlnire cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, cu ocazia reuniunii Consiliului European de la Bruxelles. Scholz urmează să se deplaseze la Paris miercurea viitoare.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunţat joi, înaintea reuniunii Consiliului European, că se opune iniţiativei Comisiei Europene de plafonare a preţului la gaze şi asumării în comun a datoriilor, exprimând speranţa că naţiuni aliate, precum Statele Unite, nu vor amplificarea crizei energetice. "Stabilirea prin lege a unui plafon al tarifelor generează riscul ca producătorii de gaz să vândă unde doresc, astfel că noi, europenii, nu vom primi mai mult gaz, ci mai puţin", a afirmat Olaf Scholz, citat de site-ul Tagesschau.de. Cancelarul Germaniei a cerut ca Uniunea Europeană să ajungă la acorduri cu naţiuni precum Japonia şi Coreea de Sud, astfel încât aceste ţări să nu genereze concurenţă pe piaţa achiziţiilor de gaze. În plus, Olaf Scholz a exprimat speranţa, potrivit agenţiei ANSA, că "naţiuni precum Statele Unite, Canada şi Norvegia, care sunt solidare cu UE în privinţa Ucrainei, nu au interesul ca energia în Europa să devină imposibil de plătit".

Liderul de la Berlin a justificat încă o dată decizia Germaniei de a plafona preţul gazelor prin compensaţii în valoare de 200 de miliarde de euro, o măsură contestată de Comisia Europeană, de Franţa şi Polonia. Scholz a reamintit că Franţa, Italia şi Spania au adoptat măsuri similare.

Franţa este nemulţumită şi de planul Germaniei de a coopta mai multe state din cadrul UE şi NATO pentru construirea unui sistem antiaerian şi antibalistic comun.

Pe fondul disensiunilor, Guvernul de la Berlin a anunţat, miercuri, că reuniunea interguvernamentală dintre Germania şi Franţa, programată pentru săptămâna viitoare, va fi amânată din cauza unor "probleme logistice" şi a lipsei coordonării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Emmanuel Macron