x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Televiziunea publică din Ucraina nu va difuza Eurovision, ediţia din 2015

Televiziunea publică din Ucraina nu va difuza Eurovision, ediţia din 2015

19 Sep 2014   •   20:27
Televiziunea publică din Ucraina nu va difuza Eurovision, ediţia din 2015
Sursa foto: Televiziunea publică din Ucraina nu va difuza Eurovision, ediţia din 2015

Televiziunea publică din Ucraina a anunţat vineri că, din motive financiare, nu va difuza ediţia din 2015 a concursului Eurovision. "Ştim că Eurovision este un proiect grandios. Dar nu avem dreptul să facem ceva rău. Şi pentru ca să-l facem bine, pur şi simplu, nu avem bani", a declarat directorul general al primului canal de la televiziunea de stat, Zurab Alasania.

Singura posibilitate de a transmite popularul concurs muzical ar fi o colaborare cu o altă companie de televiziune. 'M-ar bucura, având în vedere că nu vom fi capabili să facem acest lucru pe cont propriu', a spus Zurab Alasania.mPotrivit postului de televiziune, chiar şi artiştii ucraineni sunt de părere că, în situaţia actuală, nu ar fi oportună organizarea selecţiei pentru alegerea unui reprezentant al Ucrainei.

Anunţul survine în contextul în care bugetul Ucrainei este grave afectat de conflictul cu separatiştii proruşi şi de reducerea drastică a comerţului cu Rusia. De altfel, guvernul de la Kiev are în intenţie să crească din nou impozitele din cauza situaţiei precare a economiei, care ar putea să scadă cu 9 %, conform opiniei unor experţi internaţionali.

×
Subiecte în articol: eurovision 2015