x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Topul melodiilor folosite de CIA în torturarea suspecţilor de terorism

Topul melodiilor folosite de CIA în torturarea suspecţilor de terorism

24 Apr 2014   •   22:49
Topul melodiilor folosite de CIA în torturarea suspecţilor de terorism

Deşi au încercat să ascundă tehnicile de interogare ale suspecţilor de terorism, arestaţi după atentatele din 11 septembrie 2001, agenţii CIA şi militarii implicaţi în acest proces au recunoscut în cele din urmă că asupra deţinuţilor au fost aplicate numeroase proceduri de tortură psihică.

Una din cele mai populare metode prin care anchetatorii încercau să-i determine pe cei interogaţi să dezvăluie secretele organizaţiilor teroriste din care erau bănuiţi că fac parte, era aceea în care deţinuţii erau forţaţi să asculte ore în şir aceeaşi melodii, pentru a le fi indus sentimentul de teamă, dezorientarea şi pentru a prelungi starea de şoc prin care treceau.
Psihologii afirmă că o astfel de experienţă este greu de imaginat, practic, o melodie care inducea o stare de bine, fiindcă îţi plăcea, se întoarce împotriuva ta.

Topul melodiilor cel mai des folosite de anchetatori în interogatoriile suspecţilor de terorism, furnizat de Business Insider.

1."The Real Slim Shady" - Eminem
2."Take Your Best Shot" - Dope
3."Dirrty" - Christina Aguilera
4."Zikrayati (My Memories) " - Mohamedel-Qasabgi
5."Babylon" - David Gray
6."I Love You" - The Barney Theme
7."Saturday Night Fever" - the Bee Gees
8.The Meow Mix theme
9."The Beautiful People" - Marilyn Manson
10."F... Your God" - Deicide
11."We Are the Champions" - Queen

×