x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Trolii” și serviciile secrete ruse, ținte ale noilor sancțiuni americane

„Trolii” și serviciile secrete ruse, ținte ale noilor sancțiuni americane

16 Mar 2018   •   13:53
„Trolii” și serviciile secrete ruse, ținte ale noilor sancțiuni americane

Noile sancţiuni americane anunţate joi vizează 19 persoane şi cinci entităţi, legate în special de 'fabrica de troli' rusă acuzată de amestec în procesele electorale din alte ţări, precum şi serviciile secrete ruse, informează vineri AFP. 

Dintre cele 19 persoane vizate de noile sancţiuni ale Washingtonului, 13 sunt pentru 'legături cu Agenţia de Cercetare pe Internet', precizează Administraţia americană într-un comunicat. Sub acest nume se ascunde o 'fabrică de troli' cu sediul la Sankt-Petersburg (nord-vest), care administrează miile de conturi false pe reţelele sociale, conturi destinate iniţial să influenţeze politica internă, potrivit presei ruse. 

Strategia acestei agenţii a fost reorientată în 2015 pentru a ţinti opinia publică americană, potrivit grupului de presă RBK, care a estimat în octombrie că în jur de 90 de persoane lucrau în departamentul însărcinat cu SUA în cadrul acestei 'fabrici'. 

Având de asemenea 'legături cu Agenţia de Cercetare pe Internet', potrivit Administraţiei americane, Evgheni Prigojin a fost inculpat în februarie de justiţia americană pentru amestec în alegerile prezidenţiale americane din 2016. El este acuzat că a finanţat agenţia prin companiile pe care le controlează. Două dintre aceste companii, 'Concord Catering' şi 'Concord Management and Consulting', specializate în servicii de catering, au fost înscrise joi pe lista întreprinderilor sancţionate de Washington. 

Supranumit 'bucătarul-şef' al preşedintelui Vladimir Putin de mass-media ruse, Evgheni Prigojin a încheiat de asemenea numeroase contracte cu armata rusă. Potrivit mai multor media ruse, el a finanţat 'grupul Wagner', mercenari care luptă în Siria, dintre care unii este posibil să fi fost răniţi sau ucişi în februarie, în lovituri aeriene americane la Deir Ezzor, o regiune în estul Siriei. 

La 9 martie, Vladimir Putin a dezminţit că Evgheni Prigojin îi este apropiat. 'Îl cunosc pe acest om, însă nu-l număr printre prietenii mei', a declarat Putin în timpul unui interviu pentru postul american de televiziune NBC. 

În afară de Agenţia de Cercetare pe Internet şi cele două întreprinderi ale lui Prigojin, Washingtonul a inclus de asemenea în noua sa listă de sancţiuni FSB şi GRU. Însărcinat cu securitatea internă, FSB este moştenitorul KGB-ului sovietic, dizolvat în 1991 în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice. GRU, al cărei acronim înseamnă 'Direcţia Generală de Informaţii', este în subordinea Statului Major al Federaţiei Ruse. Aflat în fruntea GRU din ianuarie 2016, Igor Korobov se numără printre persoanele sancţionate de Administraţia americană, ca şi cei trei adjuncţi ai săi: Vladimir Alekseev, Serghei Guizunov şi Igor Kostiukov. 

Potrivit unui raport al serviciilor de informaţii americane referitor la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale, raport publicat în ianuarie, GRU 'a pătruns în conturile de email personale ale oficialilor Partidului Democrat' american, în scopul de a influenţa campania din SUA. AGERPRES

×