x close

Trump critică violențele din timpul manifestațiilor naționaliștilor albi din Virginia

0
12 Aug 2017 - 22:40
Trump critică violențele din timpul manifestațiilor naționaliștilor albi din Virginia

Preşedintele american Donald Trump a condamnat sâmbătă violenţele care au izbucnit între naţionalişti albi şi contramanifestanţi în oraşul Charlottesville, din statul Virginia, informează Reuters, AFP şi EFE. 

"Trebuie să fim TOŢI uniţi & să condamnăm tot ceea ce reprezintă ura. Nu este loc pentru acest tip de violenţă în America. Haideţi să fim uniţi", a scris Trump pe contul său de Twitter, reţeaua sa socială favorită. 

Oficialităţile locale din Charlottesville au aprobat în martie desfăşurarea marşului de protest al naţionaliştilor albi "Unite the Right" (Uniţi dreapta), în centrul oraşului, dar au anulat evenimentul şi au decretat starea de urgenţă locală după izbucnirea violenţelor. 



Potrivit EFE, Jason Kessler, organizator al marşului, a subliniat într-un comunicat că scopul marşului este de a apăra primul amendament al Constituţiei SUA care protejează libertatea de exprimare şi de a susţine "marii oameni albi care sunt defăimaţi, calomniaţi şi doborâţi de pe soclu în SUA". AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 1818


Mai multe titluri din categorie

Regele Mihai împlinește 96 de ani. Care este starea sa de sănătate

Regele Mihai împlinește 96 de ani. Care este starea sa de sănătate
Regele Mihai continuă să fie sub supravegherea permanentă a medicilor, urmând tratamentul obişnuit, a informat Casa Regală.  "Principesa Maria se află în Elveţia, pentru a fi alături de...

OMS "anulează" numirea preşedintelui Mugabe ca ambasador al bunăvoinţei

OMS "anulează" numirea preşedintelui Mugabe ca ambasador al bunăvoinţei
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a anunţat duminică anularea numirii preşedintelui Republicii Zimbabwe, Robert Mugabe, ca ambasador al bunăvoinţei,...

Un mort şi patru răniţi într-un accident rutier, la ieșirea din Satu Mare spre Zalău

Un mort şi patru răniţi într-un accident rutier, la ieșirea din Satu Mare spre Zalău
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut duminică la ieşirea din municipiul Satu Mare spre Zalău, după ce două autoturisme s-au acroşat, iar unul a ajuns...

Dolj: Incendiu într-un bloc din Craiova; 28 de persoane au fost evacuate

Dolj: Incendiu într-un bloc din Craiova; 28 de persoane au fost evacuate
Pompierii ISU Dolj au evacuat, duminică, 28 persoane, printre care se aflau şi trei copii, dintr-un bloc din cartierul craiovean Valea Roşie, unde a izbucnit un incendiu.  Potrivit ISU Dolj, incendiul a...

USR va ataca decizia instanţei prin care s-a respins anularea înfiinţării societăţilor PMB

USR va ataca decizia instanţei prin care s-a respins anularea înfiinţării societăţilor PMB
Uniunea Salvaţi România (USR) a anunţat că va ataca cu recurs decizia Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins acţiunea de anulare a celor 22 de societăţi comerciale înfiinţate de Primăria...

Orban: PNL se luptă cu un partid dictatorial; nu ne aşteaptă ajungerea la guvernare, ci un lung efort, o perioadă de muncă

Orban: PNL se luptă cu un partid dictatorial; nu ne aşteaptă ajungerea la guvernare, ci un lung efort, o perioadă de muncă
PNL nu se luptă cu un partid pe idei, ci "cu un partid dictatorial", iar pe liberali nu-i aşteaptă încă ajungerea la guvernare, ci un lung efort şi o perioadă de muncă în care trebuie să...

Berlusconi speră ca Sorrentino să realizeze un film despre el care "să nu fie un atac la persoană"

Berlusconi speră ca Sorrentino să realizeze un film despre el care "să nu fie un atac la persoană"
Fostul premier italian Silvio Berlusconi şi-a exprimat speranţa ca viitorul film al cineastului italian Paolo Sorrentino, inspirat din viaţa sa, să "nu fie o agresiune politică la adresa lui", relatează...

Fostul fotbalist Kakha Kaladze a fost ales primar al oraşului Tbilissi

Fostul fotbalist Kakha Kaladze a fost ales primar al oraşului Tbilissi
Kakha Kaladze, fost fotbalist vedetă al AC Milan, a fost ales primar al oraşului Tbilisi, a indicat duminică o sursă oficială din capitala Georgiei, relatează AFP.  Kaladze a obţinut 51 % din sufragii...

PROGNOZA METEO - Cod portocaliu de ploi abundente în 5 judeţe şi Cod galben de averse şi vânt în alte 13

PROGNOZA METEO - Cod portocaliu de ploi abundente în 5 judeţe şi Cod galben de averse şi vânt în alte 13
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de ploi şi vânt în cinci judeţe din centrul şi nord-vestul ţării, respectiv o avertizare Cod galben de...

Accident cu 10 victime în județul Alba

Accident cu 10 victime în județul Alba
Un accident rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 12.30, pe DN1, la ieşire din Alba Iulia spre Cluj, zona sensului giratoriu Sîntimbru. A fost activat Planul Roşu de intervenţie, având...

Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în apropiere de Băltenii de Sus, Tulcea

Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în apropiere de Băltenii de Sus, Tulcea
Un proiectil datând cel mai probabil din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost ridicat, duminică dimineaţa, de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, din apropierea...

Tragedie pe șosea, doi tineri au murit iar al treilea este în comă după ce au intrat cu maşina într-un cap de pod

Tragedie pe șosea, doi tineri au murit iar al treilea este în comă după ce au intrat cu maşina într-un cap de pod
Doi tineri de 17 şi 19 ani au murit, iar un altul de 25 de ani este în comă, după ce maşina în care se aflau a intrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un cap de pod din...

Hoții au călcat Catedrala Arhiepiscopala din Buzău

Hoții au călcat Catedrala Arhiepiscopala din Buzău
Persoane neidentificate au pătruns prin efracție, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Catedrala Arhiepiscopala din Buzău. Hoții au spart ușa de la intrare și au reușit să ocolească...

Mii de credincioși participă la întronizarea noului episcop al Hușilor

Mii de credincioși participă la întronizarea noului episcop al Hușilor
Mii de credincioşi s-au adunat duminică, în curtea Episcopiei Huşilor, pentru a participa la slujba de întronizare a noului ierarh, Ignatie Mureşeanul, oficiată de mitropolitul Teofan al Moldovei şi...

Pompierii urcă iar pe munte la Moroieni. Două focare încă fumegă

Pompierii urcă iar pe munte la Moroieni. Două focare încă fumegă
Incendiul de pădure izbucnit ieri,  în localitatea Moroieni, în zona montană (Valea Rătei – Colţu Pietrei) nu este încă lichidat. 15 pompieri urcă din nou în munte, pentru c
Serviciul de email marketing furnizat de