x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina contestă vehement acordul SUA-Germania privind gazoductul Nord Stream 2

Ucraina contestă vehement acordul SUA-Germania privind gazoductul Nord Stream 2

22 Iul 2021   •   09:00
Ucraina contestă vehement acordul SUA-Germania privind gazoductul Nord Stream 2

 Administraţia de la Kiev a contestat vehement, miercuri seară, acordul dintre SUA şi Germania privind gazoductul Nord Stream 2, anunţând că a trimis note de protest Comisiei Europene şi Berlinului, deoarece proiectul "ameninţă securitatea Ucrainei" şi periclitează sistemul energetic comunitar.

"În virtutea Articolului 274 al Acordului de Asociere Ucraina-UE, Ucraina iniţiază oficial consultări cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu Germania pe tema proiectului Nord Stream 2, care ameninţă securitatea Ucrainei şi încalcă principiul diversificării în Uniunea energetică a UE. Au fost trimise deja note la Bruxelles şi Berlin", a declarat, prin Twitter, Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.

"Împreună cu Rau Zbigniew (ministrul polonez de Externe -n.red.), cerem Statelor Unite şi Germaniei să abordeze în mod adecvat criza de securitate din regiunea noastră, al cărei unic beneficiar este Rusia. Vom colabora cu aliaţii şi partenerii pentru a exprima opoziţie faţă de proiectul Nord Stream 2 până când vor fi dezvoltate soluţii de abordare a crizei", a subliniat Dmytro Kuleba.

Biroul preşedintelui Volodimir Zelenski a comunicat, conform cotidianului Financial Times, că "discuţiile referitoare la proiectul Nord Stream 2, o ameninţare de securitate pentru Ucraina şi pentru regiune, vor continua" în august. Volodimir Zelenski urmează să efectueze pe 30 august o vizită la Washington.

"Nord Stream 2 este o armă geopolitică a Rusiei, care în mod sigur va fi folosită împotriva Ucrainei şi Europei", a declarat, la rândul său, Andriy Yermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev. Yermak a discutat miercuri, la Kiev, cu Derek Chollet, un oficial din cadrul Departamentului de Stat american.

Administraţia Joseph Biden şi Guvernul Angela Merkel au ajuns la un acord privind proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va face legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică, a anunţat Victoria Nuland, subsecretar de Stat american pentru Afaceri Politice. Acordul, anunţat la câteva zile după întrevederea pe care cancelarul Angela Merkel a avut-o la Washington cu preşedintele SUA, Joseph Biden, va conţine garanţii privind protejarea Ucrainei.

Germania a asumat angajamente "pentru situaţia în care Rusia ar încerca să utilizeze energia ca armă sau să comită alte acţiuni agresive împotriva Ucrainei", a declarat Victoria Nuland, în cursul audierilor în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, conform postului german NTV.

Germania a asumat angajamentul de a impune sancţiuni în cazul în care Rusia ar ameninţa securitatea energetică a ţărilor vecine. Printre măsuri ar putea fi acţiuni de limitare a capacităţilor ruse de export energetic spre Europa, a declarat un oficial american, citat de cotidianul Financial Times. Berlinul ar urma să creeze un fond de miliarde de dolari pentru a facilita tranziţia Ucrainei spre energii ecologice. În prima etapă ar urma să fie alocată suma de 175 de milioane de dolari. Statele Unite vor contribui la susţinerea investiţiilor. Germania va aloca încă 70 de milioane de dolari pentru securitatea energetică a Ucrainei, inclusiv pentru construirea unor capabilităţi de securitate energetică.

Guvernul de la Berlin va numi un emisar special pentru a ajuta Kievul să negocieze prelungirea acordurilor pentru tranzitul gazului rusesc după anul 2024, pentru a garanta "cât mai mult posibil" primirea taxelor de tranzit. "În calitatea de partener transatlantic, suntem în mod ferm de partea Ucrainei", a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe.

Acordul dintre SUA şi Germania privind proiectul Nord Stream 2 este contestat şi de membri ai Congresului american. "Încă nu sunt convinsă că acest acord - sau orice alt acord bilateral - pot oferi asigurări suficiente pentru aliaţii noştri europeni şi pot minimiza impactul economic considerabil şi implicaţiile de securitate generate de finalizarea acestui gazoduct", a declarat senatoarea democrată Jeanne Shaheen.

Statele Unite s-au opus gazoductului Nord Stream 2, dar Administraţia Joseph Biden a dispus anularea unor sancţiuni impuse unei companii europene, pentru a evita deteriorarea relaţiilor cu Germania şi cu Uniunea Europeană.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a afirmat joia trecută, după întrevederea cu preşedintele SUA, Joseph Biden, că evaluările privind gazoductul sunt "diferite", subliniind că Ucraina va rămâne o ţară de tranzit a gazului natural. "Am vorbit şi despre Rusia şi Ucraina şi, în acest context, şi despre proiectul Nord Stream 2; avem evaluări diferite despre ce presupune acest proiect, dar vreau să spun foarte clar că ideea noastră este şi rămâne că Ucraina va fi în continuare o ţară de tranzit a gazului natural, că Ucraina, la fel ca orice altă ţară din lume, are dreptul la integritate teritorială, tocmai de aceea suntem implicaţi în procesul de pace de la Minsk; vom rămâne activi pentru a ne asigura că Rusia respectă dreptul Ucrainei de a fi în continuare ţară de tranzit; deci, Nord Stream 2 este un proiect alternativ, nu va înlocui tranzitul de gaze prin Ucraina", a subliniat Angela Merkel.

Lucrările majore la gazoductul Nord Stream 2 au fost întrerupte în timpul Administraţiei Donald Trump, dar au fost reluate după începerea mandatului preşedintelui Joseph Biden. Gazoductul este construit în proporţie de peste 95%. În prezent, Rusia exportă gaze naturale spre Europa Occidentală prin Ucraina, dar gazoductul Nord Stream 2 va face legătura directă cu Germania.

În vara anului 2020, 24 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au transmis o notă de protest Statelor Unite faţă de presiunile exercitate asupra proiectului Nord Stream 2, iar Washingtonul a replicat că nu acceptă dominaţia energetică a Rusiei. Comisia Europeană a explicat că "a fost o acţiune informală la care statele membre s-au putut ralia pe bază de voluntariat". Ameninţările SUA cu sancţiuni "se înscriu într-o tendinţă mai largă, una îngrijorătoare", a explicat atunci un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Germania a respins ameninţările Administraţiei Donald Trump asupra proiectului gazoductului Nord Stream 2, subliniind că vrea intensificarea suveranităţii Uniunii Europene.

Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat frecvent proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va face legătura între Rusia şi Germania prin Marea Baltică. Statele Unite susţin că vor reducerea dependenţei Europei de resursele energetice ruse. Moscova acuză Wahingtonul că vrea să vândă gaze în Europa. Uniunea Europeană a denunţat presiunile SUA.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nord stream 2