x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina reține un petrolier rus

Ucraina reține un petrolier rus

26 Iul 2019   •   10:26
Ucraina reține un petrolier rus

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat ieri că, împreună cu Parchetul militar, a reţinut în portul ucrainean Izmail, de la Marea Neagră, un petrolier rusesc pentru presupusa sa implicare într-un incident petrecut anul trecut la intrarea în Strâmtoarea Kerci (care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Azov), în urma căruia Rusia a sechestrat trei nave militare ale marinei ucrainene.

„Serviciul de Securitate al Ucrainei, împreună cu Parchetul militar, a reţinut petrolierul rusesc «Neyma», care a blocat navele militare ale Ucrainei în Strâmtoarea Kerci. În cursul unei anchete preliminare, s-a stabilit că, la ordinul direct al înaltei conduceri a FSB al Federaţiei Ruse, reprezentanţii Serviciului de graniţă al Rusiei (instituţie subordonată FSB) au comis un act de agresiune armată împotriva navelor militare ucrainene - Nikopol, Berdiansk şi Yana Kapu în strâmtoarea Kerci”, menţionează SBU într-un comunicat citat de „Ukrinform”. „Contrar normelor dreptului maritim internaţional, militarii Serviciului rusesc de graniţă, în mod ilegal, făcând uz de arme, au blocat accesul navelor ucrainene în timpul traversării Strâmtorii Kerci cu ajutorul petrolierului «Neyma»”, precizează acelaşi text. În timpul acelui incident, Gărzile de coastă ruse au capturat navele ucrainene cu tot cu echipaje (24 de membri), pe motiv că au încălcat apele teritoriale ruseşti. Diplomaţia rusă a avertizat ieri Ucraina cu posibile „consecinţe”, după ce petrolierul a fost reţinut.

Dacă este o luare de ostatici ruşi, aceasta va fi considerată o încălcare gravă a dreptului internaţional şi consecinţele nu se vor lăsa aşteptate”,

Purtător de cuvânt al MAE rus

 

 

 

×