x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraineanul care a încercat deturnarea unui avion turcesc riscă 20 de ani de închisoare

Ucraineanul care a încercat deturnarea unui avion turcesc riscă 20 de ani de închisoare

10 Feb 2014   •   08:32
Ucraineanul care a încercat deturnarea unui avion turcesc riscă 20 de ani de închisoare

Ucraineanul care a încercat vineri seara să deturneze un avion de linie turcesc către Soci, unde începeau Jocurile Olimpice de Iarnă, a fost inculpat de către un tribunal de la Istanbul şi plasat în detenţie preventivă.

Agenţia de presă Dogan, citată de AFP, nu a precizat ce capete de acuzare au fost reţinute împotriva cetăţeanului ucrainean, dar se pare că acesta  riscă o pedeapsă de până la 20 de ani după gratii pentru "piraterie aeriană".
   
Bărbatul în vârstă de 45 de ani, care s-ar numi, potrivit presei turce, Artem Kozlov, era interogat, începând de vineri seara, de către poliţia turcă antiteroristă, fiind încarcerat într-o închisoare din oraş, potrivit Dogan.
   
în ţara sa, ucraineanul este vizat de o anchetă pentru "ameninţare cu comiterea unui act terorist", pentru care riscă maximum zece ani de închisoare.
   
Potrivit serviciilor ucrainene speciale, "el cerea deturnarea avionului către Soci unde, în opinia sa, se aflau (preşedinţii rus şi ucrainean) Putin şi Ianukovici care, susţine el, au mâinile pătate de sânge".
   
Tot potrivit serviciilor ucrainene, piratul aerului "cerea eliberarea tuturor ostaticilor din Ucraina, în caz contrar ameninţând că aruncă avionul în aer".
   
Opoziţia ucraineană îi consideră "ostatici" ai puterii pe manifestanţii arestaţi în timpul unor confruntări. Ministrul turc al Transporturilor, Lütfü Elvan, a exclus, sâmbătă, o pistă teroristă.

Pasagerul a fost reţinut de către forţele de ordine turce după câteva ore de la aterizarea avionului de tip Boeing 737 aparţinând companiei turce Pegasus pe Aeroportul Sabiha Gökçen, pe malul asiatic al Istanbulului.

×
Subiecte în articol: avion deturnat turcia ucraina