x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion militar rus a pătruns "din greşeală" în spaţiul aerian israelian

Un avion militar rus a pătruns "din greşeală" în spaţiul aerian israelian

29 Noi 2015   •   11:15
Un avion militar rus a pătruns "din greşeală" în spaţiul aerian israelian

Un avion al armatei ruse provenind din Siria a pătruns recent "din greşeală" în spaţiul aerian israelian, a declarat duminică ministrul israelian al apărării Moshe Yaalon, relatează AFP.

"Un avion rus provenind din Siria a pătruns circa 1,6 kilometri în spaţiul nostru aerian, însă s-a întors imediat în direcţia Siriei", a precizat ministrul pentru postul de radio public israelian.

"Este vorba se pare de o greşeală de pilotaj", a spus ministrul, adăugând că avionul zbura în apropiere de Platoul Golan.

Israelul a anexat o parte din Platoul Golan (nord-est) în 1981, după ce l-a ocupat după războiul din iunie 1967. Israelul şi Siria se află oficial în stare de război.

Există o "linie de comunicare şi de coordonare pentru a evita neînţelegerile între Israel şi Rusia în Siria, pentru că avioanele ruse nu intenţionează să ne atace, de aceea nu trebuie să reacţionăm în mod automat şi să le doborâm atunci când apare o eroare", a adăugat Moshe Yaalon.

Anunţul survine la câteva zile după doborârea unui bombardier rus de către aviaţia turcă la graniţa cu Siria. Ankara susţine că avionul a încălcat spaţiul său aerian, în timp ce ruşii dau asigurări că avionul Su-24 a rămas în permanenţă în spaţiul aerian sirian.

Totodată, Moshe Yaalon a reamintit că premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele rus Vladimir Putin au convenit în septembrie în cadrul unei întâlniri la Moscova asupra stabilirii unui mecanism de coordonare a acţiunilor militare ale celor două ţări cu scopul evitării confruntărilor în Siria.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: avion militar rus avion rus Israel Rusia