x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un caiman, un lemur, un jaguar şi un flamingo - candidaţi pentru postul de primar al unei grădini zoologice

Un caiman, un lemur, un jaguar şi un flamingo - candidaţi pentru postul de primar al unei grădini zoologice

21 Oct 2015   •   18:01
Un caiman, un lemur, un jaguar şi un flamingo - candidaţi pentru postul de primar al unei grădini zoologice

Grădina zoologică din oraşul columbian Barranquilla va alege între un caiman, un lemur, un jaguar şi un flamingo pentru postul de "primar" al acestui parc zoo pentru următorii patru ani. La alegeri vor participa copiii care vor vizita duminică grădina zoologică, au informat organizatorii evenimentului citaţi de EFE.

Biroul de presă al parcului a subliniat că acest eveniment, care se desfăşoară de 18 ani, doreşte promovarea "interesului copiilor pentru democraţie" în perspectiva alegerilor regionale şi municipale care se vor desfăşura la 25 octombrie în întreaga ţară.

Urnele vor fi deschise duminică între orele 09.00 şi 16.00 locale şi vor vota doar copiii cu vârste de sub 15 ani. Ei vor avea accesul gratuit dacă adultul care îi însoţeşte prezintă certificatul electoral primit de la Registratura grădinii zoologice.

După ce îşi vor exercita dreptul de vot ca cetăţeni şi vizitatori ai grădinii zoologice, minorii vor primi un certificat electoral care le va oferi o nouă vizită gratuită pe 31 decembrie.

La alegerile prezidenţiale au fost aleşi un leu (1998), o maimuţă cu cap alb (2002), un jaguar (2006), un tigru alb (2010) şi o ţestoasă de râu (2014), iar la alegerile pentru primar - o puma (2003), un elefant (2007) şi o nutrie (2000 şi 2011).

Copiii trebuie să cunoască "programele electorale" ale fiecărui exemplar care includ de la îngrijirea puilor şi a speciilor (flamingo) la munca în echipă (lemur) la prezervarea ecosistemelor acvatice (caiman) şi a pădurilor (jaguar).

Ideea principală a campaniei constă în impulsionarea de activităţi care să sublinieze munca în echipă pentru atingerea unui obiectiv comun, înţelegerea rolului speciilor în natură şi promovarea sustenabilităţii planetei.

×