x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un primar din Ungaria afirmă că atentatele de la Paris au fost puse la cale de Israel

Un primar din Ungaria afirmă că atentatele de la Paris au fost puse la cale de Israel

01 Dec 2015   •   13:11
Un primar din Ungaria afirmă că atentatele de la Paris au fost puse la cale de Israel

Primarul din Szentgotthárd, un oraş din vestul Ungariei, a provocat o reacţie dură a ambasadei Israelului la Budapesta după ce a declarat că în spatele atentatelor de la Paris de luna trecută se află Israelul, el văzându-se nevoit să-şi ceară scuze după ce comentariile sale au ajuns în presa locală.

Comentariile primarului Gábor Huszár, din partea partidului Fidesz (de guvernământ, al premierului Viktor Orban - n.r.), au fost făcute la o reuniune de consiliu ce a avut loc la 16 noiembrie pe tema extinderii unei tabere de refugiaţi aflată în zonă, scrie marţi site-ul Ynetnews. "Toată lumea ar trebui să mă creadă pe cuvânt. Ceea ce s-a întâmplat la Paris este o dovadă clară a faptului că anumite cercuri de afaceri, îndrăznesc să spun cercuri de afaceri care cel mai probabil sunt susţinute de statul evreu, încearcă să asmută Europa creştină împotriva musulmanilor", a spus Huszár care, potrivit presei locale, încerca să calmeze îngrijorările cu privire la extinderea taberei de refugiaţi din zonă cu argumentul că refugiaţii musulmani nu sunt de vină pentru atentatele din 13 noiembrie din capitala Franţei, soldate cu 130 de morţi.

Ambasadorul Israelului în Ungaria, Ilan Mor, a condamnat dur comentariile primarului Fidesz şi a spus că declaraţiile acestuia "dovedesc o dată în plus că mai există oameni care nu au învăţat nimic din istorie şi care continuă să propage opinii negative şi teorii ale conspiraţiei împotriva statului evreu, a Israelului şi a evreilor. Astfel de declaraţii au dus la imensa tragedie a evreilor din Ungaria. Din nefericire, aceste comentarii false şi ridicole au fost făcute de o personalitate publică, primarul din Szentgotthárd". Israelul este singura democraţie din Orientul Mijlociu, iar cetăţenii săi au fost victimele a mii de atacuri teroriste. Primarul a confundat atacatorii cu victimele, a mai spus Ilan Mor.

După ce înregistrarea cu comentariile sale a ajuns în presă, Huszár şi-a cerut scuze pentru "declaraţia nefericită şi lipsită de înţelepciune" şi a insistat că declaraţiile sale nu erau destinate opiniei publice şi nici menite să jignească reprezentanţi ai comunităţii evreieşti. Totodată, un purtător de cuvânt al Fidesz a insistat că primarul a exprimat o opinie personală şi că partidul condamnă toate formele de terorism şi crede că gruparea teroristă Statul Islamic se află în spatele atacurilor de la Paris.

×