x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UNIC IN LUME! O tânără din Canada, studiata de oamenii de ştiinţă. Ce poate face este ULUITOR

UNIC IN LUME! O tânără din Canada, studiata de oamenii de ştiinţă. Ce poate face este ULUITOR

03 Mar 2015   •   08:09
UNIC IN LUME! O tânără din Canada, studiata de oamenii de ştiinţă. Ce poate face este ULUITOR

O studentă din Canada, în vârstă de 24 de ani, care susţine că poate ieşi din propriul corp oricând doreşte, a fost de acord să se lase pe mâna cercetătorilor pentru a-i fi studiată activitatea cerebrală, scrie Popular Science.

"Părea suprinsă de faptul că nu toată lumea poate experimenta aşa ceva", au scris oamenii de ştiinţă într-un studiu publicat în Human Neuroscience.

În urma cercetării activităţii cerebrale, specialiştii au ajuns la concluzia că "de vină" ar fi emisfera stângă a creierului tinerei, care este asociată cu imagistica legată de chinestezie (perceperea senzaţiei de mişcare) şi este responsabilă pentru senzaţia că ieşim din trup şi plutim deasupra lui.

Tânăra studentă le-a spus oamenilor de ştiinţă că se poate vedea pe sine cum pluteşte şi se roteşte în aer deasupra propriului corp şi că, uneori, îşi poate chiar privi trupul de sus.

Experţii au folosit un RMN ca să analizeze creierul fetei, fiind cu atât mai intrigaţi cu cât spun că este primul caz în care cineva poate să intre în această stare atunci când doreşte. 

În urma investigaţiilor, au descoperit că, în momentele respective, cortexul vizual este cumva dezactivat, activându-se partea stângă a câtorva zone din creier, asociate cu chinestezia.

Potrivit studiului, astfel de experienţe sunt posibile în copilarie, însa abilitatea se pierde pe măsura înaintării în vârstă, dacă nu este exersată.



×