x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Două state UE vor să administreze vaccinul rusesc Sputnik V

UPDATE Două state UE vor să administreze vaccinul rusesc Sputnik V

05 Feb 2021   •   15:38
UPDATE Două state UE vor să administreze vaccinul rusesc Sputnik V

După Ungaria, și Cehia și-a manifestat dorința de a achiiționa vaccinul rusesc Sputnik V. În acest scop, premierul Andrej Babis s-a deplasat la Budapestta pentru a discuta cu omologul său despre campania de vaccinare anti COVID-19, scrie DPA.

"Toți preferăm ca Agenţia Europeană a Medicamentului să aprobe vaccinul rusesc", a declarat șeful executivului ceh. 

Populația din această țară este nemulțumită din cauza ritmului lent de imunizare, până acum administrându-se doar 327.729 de doze. Situația este dificilă și pentru că mai mulți angajați din sistemul de stat au fost vaccinați cu prioritate. 

Turiștii străini au voie să intre în Cehia doar pentru situații de urgență și în călătorii de afaceri. 

Cehia, ţară cu aproape 10,7 milioane de locuitori, a fost lovită puternic de pandemia de COVID-19, având peste 1 milion de infectări confirmate şi aproape 17.000 de decese.

ȘTIRE INIȚIALĂ Ungaria ar putea începe vaccinarea populației cu vaccinul rusesc Sputnik V săptămâna viitoare, după cum a anunțat premierul Viktor Orban. Tratamentul a fost autorizat de urgență în această țară, Ungaria fiind primul stat UE care a aprobat utilizarea acestuia, scrie Reuters.

Rusia va livra 2 milioane de doze de vaccin în următoarele trei luni, necesar pentru imunizarea a un milion de oameni. Ungaria a primit până acum 40.000 de doze. 

Până acum au fost vaccinate 264.530 de persoane, din rândul personalului medical și a vârstnicilor, cu produsul dezvoltat de companiile Pfizer/BioNTech și Moderna. Dintre acestea, 92.000 au primit ambele doze. 

Viktor Orban a anunțat că toate persoanele de peste 60 de ani vor fi imunizate până la mijlocul lunii martie. 

"Până la începutul lunii aprilie ne-am putea apropia de 2 milioane de persoane vaccinate, iar dacă vom putea utiliza şi vaccinul chinezesc, atunci numărul celor vaccinaţi şi al celor care au avut deja COVID-19 va depăşi 2 milioane, ceea ce este bine", a pecizat premierul.

Potrivit lui Viktor Orban, Ungaria se află într-un moment de cotitură în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei. "Până acum virusul era în ofensivă şi noi eram în retragere, însă acum noi suntem în ofensivă şi virusul se retrage", a subliniat el.

Restricțiile impuse din cauza pandemiei în această țară ar putea fi relaxate în luna aprilie, după Sărbătoarea Paștelui.

Agenția de reglementare a medicamentelor din Ungaria a autorizat de urgență și vaccinul companiei chineze Sinopharm. Pe lângă acesta, mai sunt aprobate tratamentele Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca.
 

×
Subiecte în articol: sputnik v Ungaria cehia