x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Uraganul Odile declanşează stare de alertă maximă în peninsula Baja California

Uraganul Odile declanşează stare de alertă maximă în peninsula Baja California

14 Sep 2014   •   21:25
Uraganul Odile declanşează stare de alertă maximă în peninsula Baja California

Mexicul a declarat stare de alertă maximă în peninsula Baja California, în nord-vestul ţării, din cauza trecerii uraganului 'Odile', au informat duminică surse meteorologice, potrivit EFE.

Alerta a fost anunţată de Serviciul Meteorologic Naţional (SMN) în buletinul emis la ora 07:00 locală (12:00 GMT), în care se preciza că se vor înregistra ploi 'intense' (între 75 şi 150 mm) în statul mexican Baja California Sur, precum şi ploi 'foarte puternice' (între 50 şi 75 mm) în zone muntoase din statele mexicane Colima, Sinaloa, Nayarit şi Jalisco. În plus, vor cădea precipitaţii puternice (între 25 şi 50 mm) în statele Durango, Michoacán şi Guerrero.

La ora 12:00 GMT, uraganul se afla la 360 kilometri vest de Manzanillo (statul Colima) şi la 224 kilometri sud-vest de Cabo Corrientes (statul Jalisco) şi se deplasa spre nord-nord-vest. Rafalele de vânt atingeau viteze de până la 260 de kilometri pe oră.

×