x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Varoufakis acuză creditorii de ”metode teroriste” dar că "moneda unică şi democraţia sunt compatibile"

Varoufakis acuză creditorii de ”metode teroriste” dar că "moneda unică şi democraţia sunt compatibile"

05 Iul 2015   •   14:36
Varoufakis acuză creditorii de ”metode teroriste” dar că "moneda unică şi democraţia sunt compatibile"

Ministrul elen de finanţe, Yanis Varoufakis, a acuzat sâmbătă creditorii internaţionali ai ţării sale de 'terorism' şi de intenţia de a-i 'umili pe greci', cu o zi înaintea referendumului prin care aceştia se vor pronunţa asupra ultimelor propuneri de acord ale instituţiilor creditoare, transmite AFP.

'Ceea ce fac cu Grecia are un nume: terorism', a acuzat Varoufakis, într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Mundo.

'De ce ne-au obligat să închidem băncile? Pentru a le insufla oamenilor teamă. Şi când este vorba despre a răspândi frica, numim acest fenomen terorism', a susţinut ministrul elen, referindu-se la politica dusă de creditori Atenei - Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europană şi Uniunea Europeană.

Oricare ar fi rezultatul referendumului de duminică, băncile din Grecia se vor redeschide şi va exista un acord cu creditorii, a dat asigurări Varoufakis. 'Oricare va fi rezultatul referendumului, luni va exista un acord, sunt pe deplin şi absolut convins de aceasta. Europa are nevoie de un acord, Grecia are nevoie de un acord, aşa încât vom ajunge la un acord', a insistat el.

El a reiterat că, în cazul victoriei lui 'da' va demisiona, dar a acuzat că 'ceea ce vor Bruxelles şi troica este ca 'da' să câştige pentru a-i putea umili astfel pe greci'.


Ministrul de finanţe elen Yanis Varoufakis a lansat duminică un mesaj proeuropean şi a susţinut că referendumul din Grecia poate demonstra că "moneda unică şi democraţia sunt compatibile", informează EFE.

"Timp de cinci ani rateurile incredibile ale Eurogrupului au dus la ultimatumuri fără niciun sens asupra cărora poporul nu se putea pronunţa. Astăzi, poporul se pronunţă asupra celui mai recent ultimatum al Eurogrupului şi al partenerilor săi", a declarat Varoufakis, după ce a votat.

Ministrul, care a venit la vot însoţit de tatăl său, a calificat ziua electorală drept "un moment sfânt, un moment de speranţă pentru Europa", în care urmează să se demonstreze că "moneda unică şi democraţia pot coexista".

Totodată, într-o declaraţie pentru ziarul german Bild, Varoufakis a reiterat că va demisiona în cazul în care grecii vor vota în favoarea proiectului de acord propus de creditorii internaţionali ai ţării. Întrebat dacă el chiar are intenţia să demisioneze dacă rezultatul la referendum va fi "da", el a răspuns: "Absolut". "(Dar) nu va fi o majoritate în favoarea lui 'da'", a adăugat el, potrivit Reuters.

×