x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Veste ȘOC pentru Joe Biden. Președintele SUA a fost operat de urgență

Veste ȘOC pentru Joe Biden. Președintele SUA a fost operat de urgență

25 Noi 2021   •   10:55
Veste ȘOC pentru Joe Biden. Președintele SUA a fost operat de urgență

Președintele SUA, Joe Biden, a fost operat la colon din cauza unei leziuni pre canceroasă la colon. Intervenția a avut loc la centrul Walter Reed și i-a fost îndepărtat un polip de 3 milimetri, scrie Reuters. Acesta a fost decoperit la un control de rutină. 

Medicul Kevin O'Connor spune că testele efectuate asupra polipului au arătat că este un adenom tubular, tumoare benignă, cu creştere lentă. Biden a suferit o intervenție similară în 2008.

În timpul operație, prerogativele prezidențiale au fost delegat vicepreședinte Kamala Harris.

"Preşedintele Biden este în continuare un bărbat sănătos, viguros, în vârstă de 78 de ani, apt pentru executarea cu succes a îndatoririlor de preşedinte, inclusiv cele de şef al executivului, şef de stat şi comandant suprem", a precizat medicul. 

Joe Biden este cel mai vârstnic președinte SUA la început de mandat. 

×
Subiecte în articol: Joe Biden