x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe (VIDEO) BURSE DE GAMING! Jucătorii vor fi sponsorizați de ȘCOALĂ și tratați ca toți sportivii. Să fie atât de aproape VIITORUL?

(VIDEO) BURSE DE GAMING! Jucătorii vor fi sponsorizați de ȘCOALĂ și tratați ca toți sportivii. Să fie atât de aproape VIITORUL?

de Cristian Ionescu    |    16 Ian 2015   •   17:13
(VIDEO) BURSE DE GAMING! Jucătorii vor fi sponsorizați de ȘCOALĂ și tratați ca toți sportivii. Să fie atât de aproape VIITORUL?
Sursa foto: BURSE DE GAMING! Jucătorii vor fi sponsorizați de ȘCOALĂ și tratați ca toți sportivii. Să fie atât de aproape VIITORUL?

Această știre va face mulți fani ai sportului electronic să strige de bucurie. O instituție de invățământ, cea de-a treia care ridică la același rang sportul electronic cu celelalte sporturi deja consacrate și acceptate oficial ca și discipline sportive, a anunțat oficial că va oferi burse de gaming elevilor și studenților cu rezultate excepționale la învățătură, dar și la ...League of Legends.

Din păcate, nu este vorba despre vreo școală din România, ci despre un colegiu de arte din Kentucky, care a declarat sportul electronic un sport oficial și va începe să ofere burse de gaming din toamnă.

"Este o tendință la nivel mondial. Acest joc este incredibil de competitiv. Este nevoie de inteligență, foarte multă practică și munca în echipă", a declarat Bruce Parsons, noul director. Parsons a adăugat că școala va furniza toată tehnologia necesară studenților săi. "Cred că vor veni o mulțime de studenți să se înscrie la școală, atât la nivel național cât și internațional, atât în cadrul liceului cât și în cadrul universității noastre. Elevi și studenți care plătesc taxe și pe care noi îi vom susține în efortul lor de a ne reprezenta școala. Sunt convins că vor da totul să obțină rezultate fantastice, atât la învățătură, cât și la League of Legends", a declarat Parsons.

Programa școlară prevede nu mai puțin de 20 de burse "League of Legends", începând din toamna acestui an. "Va fi un regim de lucru ca la atletism", a spus Parsons. "Vor trebui să aibă un anumit GPA. Ne vom uita la ei ca și la sportivii celorlalte discipline".

Parsons este puțin într-o dungă, opinează parte a mass-media americană, însă cealaltă parte îl consideră un vizionar, iar autorul acestui articol înclină puternic spre partea cu vizionarul. Este o sclipire de geniu și o mișcare de marketing foarte interesantă, din câteva motive.

Unul dintre motive, și poate cel mai important, este creșterea interesului pentru școală. Având în vedere că activitatea principală a multor tineri este gaming-ul, oferta de a juca League of Legends LA ȘCOALĂ este visul oricărui elev. Apoi, instituția de învățământ nu are prea multe de investit, deoarece laboratorul IT oferă toate condițiile pentru performanță tehnologică. Atunci când participă la concursuri, echipa va purta tricouri cu numele școlii sau universității, deci promovare gratuită într-o comunitate uriașă, pentru care firmele plătesc bani grei.

Cât despre sonsori, având în vedere că sportul electronic mai are un foarte mic pas până să fie recunoscut pe plan mondial și ca disciplină sportivă oficială, la fel ca fotbalul sau atletismul, mândriile afacerilor locale sau chiar naționale vor fi puse la încercare. În final, o parte din remunerația generată de jucatori prin participarea la turnee se întoarce în bugetul școlii, fapt care asigură continuitatea proiectului bursier.

"Se intampla asta de ceva vreme. Chiar cei de la Blizzard s-au declarat interesati de un campionat al colegiilor. Nu e prima institutie de invatamant care oferă burse pentru gaming, dar este un pas pe drumul corect. Și noi încercă să facem ceva similar, câteva facultăți și colegii din România s-au declarat interesate și sper să putem face ceva serios. Însă ne-au spus că e foarte greu în România să introduci ceva nou ca si metodologie. Tine foarte mult de ministerul invatamantului. Sunt destule facultăți sau școli la noi care încep să ia în considerare acest aspect, al sportului electronic. E o chestie care nu mai poate fi nici ignorata, nici oprita. Sper să spargem barierele astea de mentalitate, de gândire si sa intram si noi in restul lumii. Deja toata lumea stie despre Romania, despre Bucuresti, despre rezultatele exceptionale obtinute de echipele romanesti de e-sport sau de gamerii romani. Sper să obtinem anul asta declararea sportului electronic in Romania ca sport in mod oficial si toate piedicile astea sa dispara. Ideea cu bursele pentru gaming mi se pare o idee exceptionala, sunt sigur ca vor fi multe institutii care vor prelua modelul. Sunt convins ca vor gasi foarte multe surse de venit, dar si sponsori", a declarat, în exclusivitate pentru Jurnalul Național, Silviu Stroie, vice-presedinte al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic si presedinte al Professional Gamers League (PGL).

×