x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Papa Francisc a căzut în timp ce urca câteva trepte

VIDEO - Papa Francisc a căzut în timp ce urca câteva trepte

28 Iul 2016   •   13:20
VIDEO - Papa Francisc a căzut în timp ce urca câteva trepte

Papa Francisc a căzut joi, la Czestochowa, în timp ce urca spre altarul din faţa sanctuarului dedicat Fecioarei Maria. Se pare că a ratat o treaptă, dar s-a ridicat imediat, ajutat de preoţii care îl însoţeau, conform imaginilor transmise de televiziuni.

Şi-a urmat drumul, urcând spre altarul înălţat în faţa sanctuarului Jasna Gora, transmite AFP.

În faţa unei mulţimi de câteva sute de persoane, formată îndeosebi din polonezi, suveranul pontif, zâmbitor şi părând în formă bună, a rostit o predică despre virtuţile Fecioarei Maria, recomandând credincioşilor "să depăşească rănile şi greşelile trecutului şi să creeze comuniunea pentru toţi".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc a cazut