x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin: SUA vor să ne subjuge, dar nimeni în decursul istoriei nu a reuşit aşa ceva cu Rusia

Vladimir Putin: SUA vor să ne subjuge, dar nimeni în decursul istoriei nu a reuşit aşa ceva cu Rusia

19 Noi 2014   •   10:04
Vladimir Putin: SUA vor să ne subjuge, dar nimeni în decursul istoriei nu a reuşit aşa ceva cu Rusia

Statele Unite vor "să subjuge" Rusia, dar nu o să reuşească niciodată, chiar dacă au făcut acest lucru cu unii dintre aliaţii lor, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, ieri, în timpul unui forum al mişcării politice Frontul Popular.

"SUA nu vor să ne umilească, ci să ne subjuge, să-şi rezolve problemele pe cheltuiala noastră, să ajungem sub influenţa lor. Dar nimeni în decursul istoriei nu a reuşit aşa ceva cu Rusia şi nimeni nu va reuşi vreodată", a spus Putin, potrivit Reuters.

În schimb, Statele Unite "au reuşit să facă acest lucru pentru că, din nefericire, mulţi dintre aliaţii lor, în detrimentul propriilor interese naţionale - este absolut evident -, din motive de neînţeles şi cu perspective incerte, încearcă să apere interese ce le sunt străine", şi-a continuat Putin argumentaţia foarte dură ce ilustrează tensiunile actuale în relaţiile dintre Moscova şi Washington ca urmare a conflictului din Ucraina.

Liderul de la Kremlin a apreciat în acest context că democraţia şi "valorile occidentale", despre care el consideră că nu sunt definite după "criterii precise", ci sunt doar "discuţii generale", nu ar trebui să dea statelor occidentale şi dreptul la lovituri de stat sau la genocide în alte ţări.

Afirmațiile liderului de la Kremlin vine în contextul în care, la sfârșitul săptămânii trecute Putin a fost primit cu răceală de liderii occidentali la summit-ul G20 desfășurat în Australia.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin conflict rusia ucraina