x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cererea de arestare a lui Ninel Cercel, respinsă de magistraţii braşoveni

Cererea de arestare a lui Ninel Cercel, respinsă de magistraţii braşoveni

10 Noi 2017   •   22:31
Cererea de arestare a lui Ninel Cercel, respinsă de magistraţii braşoveni
Sursa foto: Creatas/Getty Images/Creatas RF

Magistraţii Tribunalului Braşov au respins vineri seara propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Ninel Cercel, dispunând măsura controlului judiciar.

DNA a formulat contestaţie la măsura dispusă de magistraţi, a declarat pentru AGERPRES purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Braşov, judecătoarea Gabriela Ciolacu.

Şedinţa în care a fost audiat secretarul de stat Ninel Cercel a început la ora 20,00 şi s-a terminat în jurul orei 21,45.

Premierul Mihai Tudose l-a eliberat pe Ninel Cercel din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, decizia fiind publicată vineri seară în Monitorul Oficial.

Procurorii DNA au dispus vineri reţinerea lui Ninel Cercel cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj, după ce acesta ar fi acţionat pentru îndepărtarea din funcţie a managerului Centrului Zonal de Marfă (CZM) Braşov, astfel încât societăţi private de transport să obţină, în detrimentul CFR Marfă, contractul avut de compania de stat cu Azomureş SA.

Potrivit DNA, Ninel Cercel ar fi folosit ca pretext pentru schimbarea şefului CZM Braşov incendiul din 31 octombrie produs la trenul de marfă care transporta azotat de amoniu, deşi incidentul nu a avut loc pe raza teritorială de responsabilitate a acestuia.

Ninel Cercel a fost prezentat Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. www.agerpres.ro

×