x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie COLECTIV - Pirotehnistul rănit în incendiu, audiat la Parchetul General

COLECTIV - Pirotehnistul rănit în incendiu, audiat la Parchetul General

27 Iul 2016   •   15:11
COLECTIV - Pirotehnistul rănit în incendiu, audiat la Parchetul General

Marian Moise, unul din cei doi pirotehnişti care au montat artificiile în clubul Colectiv, s-a prezentat miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul incendiului izbucnit în octombrie 2015.

Marian Moise are calitatea de suspect şi este audiat într-un dosar disjuns din cel trimis în instanţă, în care sunt judecaţi cei trei patroni de la clubul Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu.

Moise s-a aflat în club în momentul izbucnirii incendiului şi a suferit arsuri grave, fiind internat apoi într-un spital din Belgia.

Procurorii au stabilit că artificiile au fost instalate în clubul Colectiv de doi pirotehnişti autorizaţi de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia şi Marian Moise.

"Din datele şi probele existente până în prezent, au rezultat indicii rezonabile în sensul că numiţii Zaharia Viorel şi Moise Marian, pirotehniştii autorizaţi angajaţi ai SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, au instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în incinta clubului Colectiv, în ziua de 30.10.2015, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens, iar Moise Marian a manipulat mecanismul de declanşare a efectelor pirotehnice (foc de artificii) în timpul concertului din data de 30.10.2015", se arată în documentele procurorilor.

Potrivit acestora, cei doi pirotehnişti nu au luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu, deşi aveau pregătire de specialitate şi avizele necesare, dând dovadă de "gravă neglijenţă". Ei nu au luat măsuri de limitare şi de asigurare a perimetrului posibil incandescent şi nici nu au asigurat prezenţa unor extinctoare în imediata apropiere, ceea ce ar fi putut duce la evitarea propagării incendiului.

"Mai mult, aceştia nu au evaluat riscurile amplasării efectelor pirotehnice într-o incintă închisă, fără posibilităţi multiple de evacuare, şi nici nu s-au documentat cu privire la structura interioară: prezenţa unor materiale uşor inflamabile în proximitatea artificiilor amplasate. Pe cale de consecinţă, susţinem că suspectul Moise Marian şi inculpatul Zaharia Viorel trebuiau şi puteau să prevadă (...) că efectele pirotehnice au fost amplasate în condiţii improprii şi riscante, fără luarea măsurilor de siguranţă adecvate, aspect care intra în atribuţiile lor de pirotehnişti", mai spun procurorii.

AGERPRES

×