x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Comisia Europeană monitorizeaza evoluţiile din România în cadrul MCV

Comisia Europeană monitorizeaza evoluţiile din România în cadrul MCV

11 Iul 2018   •   06:30
Comisia Europeană monitorizeaza evoluţiile din România în cadrul MCV

Comisia Europeană continuă să monitorizeze evoluţiile din România cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi insistă că este esenţial să nu se facă paşi înapoi faţă de progresele deja realizate, i-a transmis preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierului român Viorica Dăncilă, aflat într-o vizită la Bruxelles

 

Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că seful executivului comunitar a încurajat-o pe şefa guvernului român să acţioneze în favoarea revenirii la un discurs politic normal în România, în special în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către ţara noastră, la începutul anului viitor. 

Discuţia dintre Jean-Claude Juncker şi Viorica Dăncilă s-a concentrat pe pregătirile pentru preşedinţia română a Consiliului UE, din prima jumătate a anului 2019, care va surveni într-un moment important pentru Uniunea Europeană. De asemenea, au mai fost abordate propunerea Comisiei Europene privind bugetul multianual al UE, îmbunătăţirile în sprijinul fondurilor structurale şi politica economică. 

La întâlnire au mai fost prezenţi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu. AGERPRES

×