x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dan Șova, la DNA

Dan Șova, la DNA

11 Oct 2017   •   16:13
Dan Șova, la DNA

Fostul ministru al Transporturilor Dan Şova s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Capitală. 

Potrivit unor surse judiciare, acesta urmează să fie audiat de procurori într-un dosar de corupţie. 

La intrarea în sediul instituţiei, Şova nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor. AGERPRES

×