x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, audiată de procurori

Directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, audiată de procurori

11 Mai 2016   •   15:41
Directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, audiată de procurori
Sursa foto: tolo.ro

Flori Dinu, director general în cadrul firmei Hexi Pharma, s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General, pentru a fi audiată în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale.

De altfel, şi patronul companiei, Dan Condrea, a fost audiat marţi, timp de patru ore, de procurorii Parchetului General.

Procurorii au deschis săptămâna trecută un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de firma Hexi Pharma.

Urmărirea penală a fost începută pentru faptă, respectiv infracţiunile de zădărnicire a combaterii bolilor şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse.

Parchetul General a anunţat luni că a făcut o "analiză" împreună cu poliţişti şi experţi ai Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică în dosarul dezinfectanţilor din spitale, fiind stabilite şi ce tipuri de expertize urmează să fie realizate în acest caz.

Sâmbăta trecută, anchetatorii au efectuat percheziţii la sediul şi punctele de lucru ale Hexi Pharma, precum şi la 25 de unităţi sanitare de pe raza a 21 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, de unde au fost ridicate probe şi documente. Tot atunci, procurorii au făcut percheziţii şi la domiciliul lui Dan Condrea.

Sursa: AGERPRES

×